Închide

Belgienii cu fabrică de panificație la Câmpia Turzii plănuiesc dublarea producției la Cluj printr-o investiție de 70 de milioane de euro

Economie by Kristina Reştea - nov. 16, 2021 0 620

La Lorraine România, parte din La Lorraine Bakery Group Belgia, a anunțat că va extinde fabrica din Câmpia Turzii, unde plănuiește dublarea capacității de producție. Fabrica din județul Cluj folosește ingrediente românești în proporție de 95% și e un important centru de producție pentru grup, asigurând exportul pentru Europa de Sud-Est și o parte din Europa Centrală. Investiția din Cluj pentru producția de pâine și patiserie este una dintre cele mai mari realizate în industria alimentară din România, apreciază reprezentanții asociației Rompan.

Belgienii sunt activi la Cluj din 2011, când fabrica a început producția cu o singură linie, o capacitate de producție anuală de 11.000 de tone și 11 angajați. Zece ani mai târziu, în 2021, fabrica are o capacitate de producție de 56.000 de tone, cu cele patru linii de producție pâine și o linie de producție patiserie. Echipa este formată în prezent din 300 de angajați, compania aflându-se încă în proces de recrutare.

Investițiile au ajuns la 70 de milioane de euro de la înființare și până în prezent, spun reprezentanții La Lorraine. În următorii doi ani, ar urma să se adauge o nouă investiție, de 70 de milioane de euro, pentru construcția a trei noi linii de producție. Cu această nouă extindere, capacitatea de producție va crește cu aproape 100%, ajungând la 90.000 de tone pe an, produse destinate atât pieței interne, cât și celei externe, spun reprezentanții companiei.

„Deși cei aproape doi ani de pandemie au ținut întreaga industrie de panificație în fluctuații greu de prevăzut, de mai bine de jumătate de an ne bucurăm să vedem revenirea abruptă a cererii atât pe piața românească, cât și pe cea externă. De aici și planurile de extindere pentru viitorul apropiat”, a declarat Răzvan Boșomoiu, General Manager La Lorrraine România.

“Investiția făcută de La Lorraine la Câmpia Turzii pentru producția de pâine și patiserie este una dintre cele mai mari realizate în industria alimentară din România, beneficiind de tehnologii de ultimă oră. Subliniem că plusvaloarea creată prin obținerea de produse de panificație și patiserie congelate realizează atât o ofertă locală pe piața produselor făinoase congelate, cât și un potențial deosebit pentru export, reușind astfel să creștem ponderea produselor alimentare procesate, în detrimentul materiilor prime exportate”,  a transmis Aurel Popescu, Președintele ROMPAN.

Înființată în anul 2011, La Lorraine România face parte din La Lorraine Bakery Group, și are o unitatea de producție localizată la Câmpia Turzii. Grupul belgian La Lorraine deţine 12 fabrici de panificaţie în Europa şi comercializează produsele în 25 de ţări.

Din 2019, La Lorraine România este furnizor oficial al Casei Regale a României

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare