Bărbat și femeie, arestați preventiv după ce ar fi bătut un clujean și i-ar fi furat 3.900 de lei / Bărbatul este acuzat și de proxenetism
Actualitate by Dan Andrei - sept. 30, 2026 0 16
Un bărbat de 29 de ani și o femeie de 27 de ani au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce sunt acuzați că au agresat un bărbat pe o stradă din Cluj-Napoca și i-au furat aproximativ 3.900 de lei. În aceeași anchetă, bărbatul este cercetat și pentru proxenetism.
Incidentul a avut loc în 8 septembrie, în jurul orei 3.40, în fața unui imobil de pe Aleea Bizușa din Cluj-Napoca. Potrivit polițiștilor, cele două persoane ar fi agresat victima, aplicându-i mai multe lovituri în zona feței, capului și corpului și imobilizând-o. Ulterior, i-ar fi luat din portmoneu aproximativ 3.900 de lei.
În urma investigațiilor, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Cluj-Napoca au identificat suspecții: un bărbat de 29 de ani din județul Olt și o femeie de 27 de ani din județul Vaslui.
Ancheta a scos la iveală și o a doua faptă. Polițiștii susțin că, în perioada 8-17 septembrie, bărbatul ar fi știut că femeia practica prostituția și ar fi înlesnit desfășurarea acestei activități. Mai mult, acesta ar fi asigurat protecția femeii față de posibili clienți problematici.
Cei doi au fost găsiți în județul Olt, în 28 septembrie, după ce polițiștii clujeni au pus în executare două mandate de aducere, cu sprijinul colegilor de la Inspectoratul de Poliție Județean Olt. Pe baza probelor administrate, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore. În 29 septembrie, procurorul de caz a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și dispunerea măsurilor legale.
