Bărbat găsit decedat într-o locuință din Florești. Un suspect a fost arestat preventiv
Actualitate by Actual de Cluj - ian. 06, 2026 0 277
Posibilă crimă în Florești, în urmă cu două zile în 4 ianuarie aproape de miezul nopții polițiștii au fost sesizați despre faptul că, într-o locuință din aceeași localitate, a fost găsit cadavrul unui bărbat, de 48 de ani, în condiții necunoscute.
În urma sesizării, s-a deplasat un echipaj de ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, care a constatat decesul bărbatului. La fața locului s-a deplasat o echipă complexă, formată din procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, lucrători ai Serviciului de Investigații Criminale, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești, ”mascați” de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și medicul legist, pentru efectuarea cercetării la fața locului, fiind efectuate cercetări in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor. Astfel, au fost efectuate investigații și cercetări, context în care a fost identificat un bărbat de 46 de ani, cu privire la care sunt efectuate verificări în legătură cu decesul persoanei. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore iar azi a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror.
