Bărbat din Turda arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție și violență domestică
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 13, 2025 0 147
Un bărbat de 35 de ani din Turda a fost reținut de polițiștii Biroului de Ordine Publică din oraș și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru mai multe fapte penale, printre care violare de domiciliu, amenințare, lovire sau alte violențe și încălcarea ordinului de protecție.
Potrivit Poliției, din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada iunie – octombrie bărbatul ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, cu care are un copil, și ar fi adresat acesteia și membrilor familiei sale amenințări, inclusiv prin telefon. De asemenea, acesta ar fi încălcat în repetate rânduri ordinul de protecție emis de instanță, apropiindu-se de persoanele vizate și de locuința acestora, contrar interdicțiilor impuse. Totodată, în luna august, bărbatul este bănuit că ar fi agresat fizic un alt bărbat din Turda, cunoscut al fostei concubine, și că ulterior i-ar fi adresat amenințări. În baza probelor administrate, polițiștii au dispus inițial reținerea bărbatului pentru 24 de ore, iar ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au avut loc faptele.
