Protestul a fost organizat de Comunitatea Declic, cu sprijinul Corupția Ucide, Funky Citizens, Geeks for Democracy și Inițiativa România. Aproximativ trei sute de oameni au ridicat trei pânze, lungi a câte 30 de metri fiecare, și au format în Piața Victoriei mesajul ,,Tăiați pensiile speciale!’’.

„Mesajul oamenilor de aici, din piață, dar și al celor de acasă, care au semnat petiția Declic, este simplu: Ne-am săturat de atâtea declarații, tăiați odată pensiile speciale! Nu vrem să pierdem banii europeni, peste un miliard de euro pentru investiții, pentru că politicienii îi țin în brațe pe viitorii pensionari speciali”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatorul campaniei Declic Tăiați pensiile speciale.

Acțiunea din Piața Victoriei a fost un semnal de alarmă și pentru Bruxelles. Politicienii tergiversează tăierea pensiilor speciale și eliminarea inechităților dintre pensionari, iar România riscă să piardă astfel banii din PNRR. Actualul proiect promovat de coaliția PNL+PSD+UDMR doar se ,,preface’’ că taie pensiile speciale.

„Cerem coaliției PNL-PSD-UDMR să refacă, în Camera Deputaților, proiectul de lege privind pensiile speciale. Să elimine inechitățile dintre pensionari și cumulul pensiei speciale cu salariul. Un om care nu mai poate munci la 45 de ani și se pensionează, cum mai poate apoi să se angajeze și să încaseze și pensie, și salariu?! Unde mai pui că, de multe ori, pensionarii speciali își găsesc tot la stat câte un post călduț de bugetar”, a adăugat Cătălina Hopârteanu, coordonatorul campaniei Declic Tăiați pensiile speciale.

sursă foto: Declic/Facebook