”Banda din Sic”, muzicanții din Sic: ”de câţiva ani, doar noi mai cântăm aici”
Actualitate by Actual de Cluj - ian. 22, 2025 0 204
De Ziua Culturii Maghiare, azi, o piesă înregistrată în 2011 de ”Banda din Sic”.
Anual, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj derulează campanii de cercetare pe teren, în localitățile maghiare din județ. În ultimii ani au fost editate albume fotografice și de muzică tradițională aparținând culturii maghiare. De asemenea, în diverse spectacole este prezentată muzica, dar și dansurile și portul tradițional maghiar. În același timp, anual, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj este partener în cadrul Festivalului Folcloric ”Sfântul Ștefan”, singurul festival folcloric al minorităților din Europa, organizat în Transilvania, care ale loc în luna august la Cluj-Napoca. Programul cuprinde concerte de folclor, casa dansului pentru copii și adulți, gala dansului, prezentări de dansuri, ateliere de meșteșuguri, spectacole de povești prin muzică și dans.
Ziua Culturii Maghiare este sărbătorită pe 22 ianuarie în fiecare an. Această zi este dedicată celebrării și promovării culturii maghiare, evidențiind contribuțiile artistice, literare, muzicale și istorice ale comunității maghiare. Alegerea datei de 22 ianuarie este legată de un moment semnificativ din istoria literaturii maghiare: în această zi, în anul 1823, Ferenc Kölcsey a finalizat textul imnului național al Ungariei, intitulat ”Himnusz”.
”Banda din Sic” e compusă din Filep Márton- vioară şi voce, Sipos Márton – contră cu trei strune și Lăcătuş Ioan – gordon cu trei strune. Primaș e Filep Márton:
Am învăţat să cânt la vioară când aveam 14 ani. Pe atunci, la şcoală am făcut o serbare şi-mi aduc aminte cum profesoara mea a adus o vioară pe care, din prima clipă am îndrăgit-o. La rugămintea mea de a-mi cumpăra şi mie o vioară, tata nu m-a luat în serios fiindcă noi am fost patru fraţi şi a tot amânat să-mi cumpere una. Atunci am cerut vioara profesoarei împrumut, ca să învăţ să cânt, deşi era mică, doar de trei sferturi.
Prietenul meu, Márton, care astăzi cântă la braci avea o vioară la care învăţa şi el; pe vremea aceea, la Sic erau doar nişte ţigani care au cântat la instrumente şi nu prea am avut pe cine să întrebăm mare lucru. Am fost prieten cu muzicanţii dar nu erau prea bucuroşi pentru faptul că învaţă şi altcineva înafară de ei, să ştie să cânte. Atunci am fost nevoit să „fur” această meserie şi am început să ascult muzica lor, plăcându-mi să stau atent la toate jocurile, după care, mergeam acasă şi încercam să fac la fel, chiar dacă uneori nu aveam decât doar două strune pe vioară.
L-am ascultat mult pe muzicantul Ádám István „Icsán” care avea doi băieţi, István şi Sándor, cu care cânta în formaţie şi care mi-au plăcut foarte mult. A mai fost şi Moldován György cu băieţii lui, Miki şi Gyuri, care au fost instrumentişti buni. I-am ascultat mult şi ce mi-a plăcut, am învăţat. Astăzi, la Sic nu prea sunt muzicanţi. De câţiva ani, doar noi mai cântăm aici.
Balurile se făceau mai demult în fiecare sâmbătă şi duminică, câteodată şi joia, şi aşa am început. Mai bine de un an am făcut tot felul de încercări după care, la înţelegere cu Márton am hotărât că ar trebui să facem o „bandă” (formaţie) nouă, împreună cu un băiat care să cânte la gurdună.
Jocurile din Sic sunt deosebite, ele nu se joacă şi în altă parte. De exemplu, la Palatca se joacă şi jocuri de la Vişa, Chesău şi Mociu, fiindcă ele se aseamănă. Ceea ce se joacă însă la noi, la Sic, nu se joacă în alte sate. Nici muzica nu prea seamănă cu cea a satelor dimprejur. Este o muzică simplă, fără multe ornamente, foarte stabilă. Cine joacă după această muzică, joacă serios şi aşezat.
De-a lungul timpului, ne-am obişnuit să cântăm în două feluri: dacă mergem la vreo nuntă, pentru bătrâni nu cântăm altceva decât melodii din acelea vechi şi jocuri de demult. Dacă cântăm la tineri, putem cânta şi melodii mai noi, din astea care au apărut în ultima vreme, de 30-40 de ani. Cam tot de atâta vreme cântăm şi noi împreună cu Márton, şi am ajuns timpurile în care, cei cărora le cântam atunci îşi căsătoresc în prezent copiii, şi suntem invitaţi din nou la petrecere.
Despre costumele noastre putem spune că sunt şi ele foarte originale, portul sicănesc fiind recunoscut oriunde. Cămăşile sunt deosebite, doar mama sau soacra mea ar mai şti coase aşa ceva fiindcă, de vreo 20 de ani nu se mai fac astfel de cămăşi.
Nunta la Sic începe, de obicei, duminica la orele unu ale amiezii. Toată lumea se îmbracă în costume tradiţionale, deci nu vine nimeni îmbrăcat oricum la nuntă şi mai ales mirii, care poartă haine deosebit de frumoase. Mirele pleacă cu muzicanţii şi cu însoţitorii lui care cântă pe drum, după naşi şi mireasă, şi la casele acestora muzicanţii cântă de joc. De acolo, cu toţii pleacă la biserică dar trebuie să arăt că, dacă mireasa nu este de pe aceeaşi stradă cu mirele, părinţii trebuie să plătească „pierderea” fetei cu multă băutură şi foarte mulţi bani. Pentru aceasta se leagă drumul, nu în mai multe locuri, ci doar într-unul singur, însă acolo, înstrăinarea miresei trebuie plătită bine. După biserică, toată lumea merge la mire acasă, unde se va ţine nunta. Ea se organizează într-un cort în care se adună în jur de 400 de persoane. Iar noi, cântăm pentru toţi, de duminică după amiază, până luni seara. Oamenii se distrează şi joacă jocurile populare, cele pe care, şi tinerii le-au înţeles, în sfârşit, că sunt cu mult mai frumoase decât dansurile de la discotecă. Dansurile se învaţă acum la Sic în mod organizat, pe categorii de vârstă, începând de la 6 ani. Când eram noi tineri, nu umbla nimeni să ne înveţe jocul, ci învăţam singuri, de drag: aşa normal era să înveţi să joci, ca şi cum înveţi să vorbeşti. Datorită acestui fapt, foarte rar mai era câte unul care să nu ştie să joace.
Este foarte bine că astăzi se ocupă cineva să înveţe copiii dansurile; dar la instrumente nu învaţă prea mulţi. Câţiva învaţă la vioară şi noi le spunem cu plăcere ce trebuie să facă, dar numai cu viorile nu vor putea face formaţie. Trebuie şi contră, şi gordon, fiindcă numai aşa se poate cânta. Aceasta este obiceiul muzicanţilor, aici la noi, la Sic!
De Ziua Culturii Maghiare CJCPCT propune spre audiție muzică tradițională aparținând culturii maghiare din Sic, județul Cluj, o piesă instrumentală tradițională, imprimată în anul 2011, pe CD:
