Închide

Balul Operei din Cluj face un sfert de secol și bagă șlagăre pe scena Operei

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 04, 2017 0 277

Balul Operei din Cluj bifează în acest an un sfert de secol de la prima ediție și e programat în 4 martie, anunță organizatorii.

Tema ediției din acest an e muzica românească – cea cu șlagăre și alte asemenea. „Dorinţa noastră a fost ca, în această lume inundată de hituri internaţionale, să nu uităm valoarea reală pe care a avut-o muzica românească. Pe foarte multe dintre ceea ce astăzi am numi hituri, şlagăre ale deceniilor care au trecut, s-a aşternut praful şi tăcerea”, explică producătorul balului, Matei Miko. Conceptul ediției din acest an a fost gândit de directorul Operei Naționale din Cluj, Florin Estefan. „Este un omagiu, o reverenţă adusă muzicii româneşti. Este, de fapt, o selecţie de piese pe care le dorim să fie reascultate în cadrul Balului şi nu numai”, spune Miko, și completează – va fi o interpretare „inedită”, cu „o nouă sonoritate”. „Sunt foarte multe piese valoroase şi cu notorietate pe care le vom aborda în cadrul Balului Operei. Voi cânta alături de Tiberius Simu, Cristi Mogoşan şi Hector Lopez. O vom avea alături de noi şi pe Camelia Crişan. Acest program va activa nostalgia tuturor celor care au crescut cu această muzică”, a precizat Estefan.

Pe scenă urcă și cunoscuta trupă Holograf, cea mai longevivă trupă rock din țară, după cum spune Miko – de altfel solistul Dan Bittman e unul dintre cei doi amfitrioni ai evenimentului, alături de ziaristul Rareș Bogdan. „De patru decenii, Holograf sunt martorii tuturor întâmplărilor muzicale din această ţară. Cea mai longevivă trupă rock românească împlineşte anul viitor 40 de ani de existenţă oficială”, explică el.

Prima ediție a Balului Operei din Cluj a avut loc în 1992.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare