Băiatul de 9 ani din Dej ajuns în comă din neglijența mamei a încetat din viață
Actualitate by Actual de Cluj - aug. 10, 2020 0 673
În urmă cu două săptămâni, drama unui copil în vârstă de 9 ani din Dej a șocat o țară întreagă. Neglijat în totalitate de mamă, în același apartament cu noul iubit al acesteia dar și cu bunica, băiatul a intrat în comă, mâncat de viermi și muște, cu unele părți ale corpului în putrefacție. De atunci până duminică, medicii Spitalului de Pediatrie din Cluj au încercat tot posibilul să îl salveze, dar din nefericire, în cele din urmă s-au declarat înfrânți – duminică, Valentin, a încetat din viață, informează dejeanul.ro.
Medicii nu îi dădeau prea multe șanse de supraviețuire încă de la început, fiind conectat la aparate. Câteva speranțe au fost însă zilele trecute, atunci când băiatul avea respirații spontane, dar nu suficiente cât să nu fie dependent de aparatele de la terapie intensivă. La începutul săptămânii, timp de o zi, medicii au renunțat la medicamentele care îl ședau pentru a-i face mai multe investigații, iar verdictul lor a fost unul deloc îmbucurător: avea leziuni neurologice grave, iar în cazul în care supraviețuia, existau toate șansele să rămână o “legumă”.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Scădere ușoară pentru nivelul salariului mediu net din Cluj a doua lună consecutivă, dar rămâne cel mai ridicat din țară după București
apr. 19, 2024 0
-
Numărul angajaților din Cluj depășește prima dată pragul de 283.000 de persoane, un record, crește cu peste cinci mii într-un an și cu 78.000 într-un deceniu
apr. 19, 2024 0