Închide

Avanpremieră Eurobasket 2017, la Cluj. A început numărătoarea inversă la unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive din România ultimilor ani

ActualitateSportTop News by Catalin Suciu - aug. 31, 2016 0 407

În avanpremiera EUROBASKET 2017, Federația Internațională de Baschet (FIBA) a inaugurat miercuri, în toate cele 4 țări în care se va desfășura, o construcție specială uriașă ce simbolizează hashtag-ul #EuroBasket2017 și anunță astfel începerea numărătorii inverse de 1 an până la startul Campionatului european de baschet.

Evenimentul a avut loc la nivel internațional simultan în toate cele 4 orașe europene în care se va desfășura Campionatul: Cluj-Napoca (România), Istanbul (Turcia), Helsinki (Finlanda) și Tel Aviv (Israel). Semnul gigant are 16 metri lungime, 2 metri înălțime și cântărește aproximativ 4 de tone. În Cluj-Napoca, Federația Română de Baschet (FRB) și Primăria Municipiului Cluj-Napoca, organizatorii locali, au amplasat construcția în capătul bulevardului Eroilor, în zona Monumentului Memorandiștilor, un loc de importanță istorică.

Eurobasket va începe pe 31 august 2017 și va avea loc și în România, orașul selectat pentru disputarea meciurilor fiind Cluj-Napoca. Este pentru prima dată în ultimii 30 de ani când România va o asemenea competiție.

Biletele la EUROBASKET 2017 vor fi puse în vânzare începând cu 29 septembrie 2016, iar în noiembrie 2016 vor fi anunțate echipele cu care România va juca în grupă, în urma tragerii la sorți.
“EuroBasket2017 este o oportunitate extraordinară atât pentru baschetul românesc, cât și pentru România și sportul românesc în general, acest campionat fiind un eveniment sportiv major, al doilea după turneul de fotbal european. Suntem onorați că mulțumită încrederii acordate de Federația Internațională de Baschet suntem acum parte din acest moment istoric, în care baschetul de performanță se întoarce în România. Pornim cronometrul până la startul EUROBASKET 2017: urmează 365 de zile de pregătiri intense, în așteptarea echipelor europene care vor veni în România să joace”, declară Horia Păun, Președintele Federației Române de Baschet.

foto: Mircea Roșca

baschet

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.