Închide

Avanpremieră de film românesc umple sala de cinema la Cluj

Cultură by Actual de Cluj - sept. 28, 2017 0 589

Românii nu merg la cinema? Nu la Cluj, unde avanpremiera unui film românesc a umplut o sală de sute de locuri.

E joi seara iar la cinematograful Victoria e coadă la bilete, de zeci de persoane. Nu e un blockbuster, ci avanpremiera unui film românesc despre care poate n-ați auzit mare lucru, căci abia de mâine îl găsiți în cinematografe, „Breaking News”. Ieri echipa de producție a fost prezentă la București și azi la Cluj pentru a-și prezenta creația și a discuta cu cinefilii.

Filmul îl are în prim-plan – inclusiv la propriu, căci ocupă cam toate cadrele – pe Andi Vasluianu, care joacă rolul unui reporter de televiziune curajos ce, aflat la fața locului după o explozie la ELCEN București, intră cu cameramanul în incinta deflagrației pentru a transmite în direct de la fața locului. O grindă, însă, cade peste cameraman și îl ucide, iar acum reporterului îi revine ingrata sarcină de a lua legătura cu familia sa pentru realizarea unui material comemorativ.

Cameramanul e jucat de un clujean, Dorin Andone – acesta a fost actor, timp de zece ani, la Teatrul Național din Cluj; în film, acesta apare în foarte puține cadre, la început, dar întreg filmul e construit în jurul personajului său. „M-am simțit ca Godot, în piesa „Așteptându-l pe Godot”, un personaj despre care se vorbește dar nu mai apare”, a spus el amuzat după proiecția din această seară de la Cluj. Andone a fost însoțit azi pe scena cinematografului din Cluj de tânăra actriță Voica Oltean și de regizoarea Iulia Rugină.

Filmul a mai fost difuzat în Ploiești în 24 septembrie, Caransebeș și Reșița în 25 septembrie, Timișoara și Arad o zi mai târziu, iar azi în Cluj-Napoca.

Filmul vorbește despre jurnalistul Alex Mazilu, care după moartea tragică a cameramanului său este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Pe scenariu s-a muncit mult, ani de zile, și a fost scris și rescris de-a lungul timpului de Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, pentru ca în final rezultatul să fie decis doar la montaj, de exemplu finalul filmului nu e cel din scenariul original, pentru care fuseseră deja filmate imaginile, chiar la debutul producției.

Să mai spunem că doi dintre producătorii flmului sunt clujeni, Oana și Tudor Giurgiu.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare