Închide

Autostrada Transilvania ar putea ajunge de la Cluj până la granița cu Ungaria încă din decembrie. Pro Infrastructură: „Sunt șanse reale”

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iul. 12, 2026 0 47

biharia chiribis a3

Șoferii din Cluj ar putea circula până la granița cu Ungaria exclusiv pe Autostrada Transilvania încă din decembrie 2026, dacă ritmul actual de lucru se menține pe lotul Biharia – Chiribiș. Estimarea aparține Asociației Pro Infrastructură, care susține că mobilizarea constructorului este una foarte bună și că există șanse reale ca tronsonul să fie deschis circulației cu aproape cinci luni înainte de termenul contractual.

Este vorba despre lotul Biharia (Oradea Nord) – Chiribiș, cu o lungime de 28,55 kilometri, unde lucrările avansează într-un ritm considerat peste așteptări.

„Sunt șanse reale ca antreprenorul să reușească să dea în trafic lotul în decembrie, mult înainte de termenul contractual, mai 2027, fără extensii de timp și giumbușlucuri birocratice. Doar câteva structuri nu sunt suprabetonate, iar la terasamente avem asfalt pe multe zone”, au transmis reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

Potrivit acestora, cheia nu este doar volumul de lucrări rămas, care este încă foarte mare, ci și interesul constructorului și al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) de a demonstra că proiectul poate fi finalizat înainte de termen.

Dacă estimarea se confirmă, șoferii vor putea circula pe autostradă de la granița cu Ungaria până la Cluj-Napoca și mai departe spre Târgu Mureș. Singura întrerupere va rămâne segmentul dintre Nușfalău și Poarta Sălajului, unde urmează să fie construit tunelul Meseș, cel mai lung tunel rutier din România.

Reprezentanții asociației apreciază că deschiderea acestui tronson va schimba și traseele preferate de șoferi.

„Chiar și fără segmentul prin Meseș, ruta dintre Cluj-Napoca și Oradea se va reconfigura masiv. Mulți șoferi vor prefera să folosească A3 în locul mortalului DN1, chiar dacă vor ocoli. Mai presus de orgolii și competiție, viața are prioritate, iar antreprenorii trebuie să finalizeze șantierele în cel mai scurt timp posibil”, au mai transmis cei de la Pro Infrastructură.

Ce trebuie reținut despre lotul Biharia – Chiribiș

  • Lungime: 28,55 kilometri;
  • Face parte din Autostrada Transilvania (A3);
  • Constructor: Precon;
  • Contractul a fost semnat în 3 aprilie 2024 cu CNAIR, iar în aprilie 2025 a fost transferat către CNIR;
  • Ordinul de începere pentru proiectare a fost emis în mai 2025, cu termen de șase luni;
  • Execuția are o durată contractuală de 18 luni;
  • Lucrările au început pe primul tronson de 8,5 kilometri în 24 iulie 2025, iar din 29 septembrie 2025 constructorul a avut front de lucru pe întregul lot;
  • Termenul contractual de finalizare este mai 2027, însă Asociația Pro Infrastructură estimează că tronsonul ar putea fi deschis circulației încă din decembrie 2026.
a 3 biharia chindria
sursă foto: Asociatia Pro Infrastructura/Facebook
a3 cluj granita biharia chindris
sursă foto: Asociatia Pro Infrastructura/Facebook
biharia chindris a3
sursă foto: Asociatia Pro Infrastructura/Facebook

Nici un comentariu

Scrie un comentariu