Închide

Autostrada spre Vest vine pe bucăţele: ce tronson din A3 ar putea fi dat în folosinţă în 2019

EconomieTop News apr. 02, 2019 0 727

 

Tronsonul Chețani-Iernut, parte din Autostrada Transilvania, ar putea fi inaugurat în 2019, constată reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura, care monitorizează şantierele de infrastructură din ţară. Pe de altă parte, tronsonul Câmpia Turzii-Chețani ar putea fi deschis circuaţiei abia în 2021. Între timp, alte tronsoane din A3 sunt abia la stadiu de licitaţie de lucrări.

„Constructorii Astaldi și Max Boegl au ieșit foarte bine din iarnă și avansul (pe tronsonul Cheţani-Iernut) este vizibil atât la structurile majore (podurile peste Mureș de la Gheja și Bogata și nodul Iernut), cât și pe partea de terasamente și relocări de utilități. Deși este un obiectiv extrem de greu de îndeplinit, lotul de 17,9 km are șanse teoretice să fie inaugurat în 2019. Stadiul fizic a ajuns la aproximativ 63%. Antreprenorul general a demonstrat anul trecut că se poate mobiliza exemplar, în ciuda problemelor financiare începute în luna octombrie 2018, (aproape) rezolvate între timp”, notează reprezentanţii Pro Infrastructura. Aceştia recomandă ca responsabilii de şantier să se concentreze pe finalizarea nodului Chețani, aflat pe sectorul vecin, astfel încât să se poată circula între Luduș și Aeroportul Târgu Mureș la sfârșitul lui 2019. „Cerem asocierii Astaldi-Max Boegl și responsabililor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să facă toate demersurile necesare pentru ca traficul să fie deschis în condiții de maximă siguranță în acest an, chiar dacă lucrările nu vor fi gata 100%”, spun cei de la API.

Imagini Pro Infrastructură, pe şantier:

 

Pe de altă parte, un alt tronson din A3,  Câmpia Turzii-Chețani (Luduș), e mult mai puţin avansat.

„Constructorul (Straco) este rămas în urmă la capitolul terasamente și trebuie să se mobilizeze serios pentru a recupera întârzierea în sezonul de vară. Un aspect pozitiv este avansul vizibil la aproape toate structurile majore (pasajele pe și peste DN15 și nodul Chețani). Lotul de 15,7 km are ZERO șanse să fie inaugurat în acest an, în ciuda minciunilor și promisiunilor iresponsabile ale autorităților. Acum stadiul fizic este de aproximativ 22,5% și, în cel mai optimist scenariu, la sfârșitul lui 2019 se va ajunge la 55-60%. Cu mare dificultate și doar printr-un efort susținut al antreprenorului în următoarele 20 de luni, am putea spera la deschiderea traficului în decembrie 2020. Realist vorbind, vom circula pe aici abia în 2021″, subliniază reprezentanţii aosociaţiei.

Imagini API:

 

Între timp, două noi tronsoane din Autostrada Translvania – 12,3 km între Zimbor și Poarta Sălajului și 13,5 km între Nușfalău și Suplacu de Barcău – au fost scoase la licitație de către Compania de Drumuri, în martie. Cele două tronsoane au o valoare estimată de circa 239 de milioane de euro și o perioada de implementare de minim doi ani. Pe lângă acestea, sunt așteptate la licitație alte două tronsoane lungi de circa 30 de km care ar urma să pornească chiar de la autostrada Gilău – Nădășelu, deschisă oficial traficului în 2018.

Mai multe aici:

Încă două tronsoane din Autostrada Transilvania, scoase la licitație de CNAIR, lucrările costă 239 milioane de euro

 

 

 

 

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu