Închide

Autoritățile spun că n-au fost „zeci de mii de persoane” în vamă. În total, 16.164 de persoane au intrat în țară, pe la frontierele Borș, Nădlac1, Nădlac2, Petea, Vărșand, Urziceni, Cenad

ActualitateSinteză știri naționale by Actual de Cluj - mai 17, 2020 0 321

Imaginile cu mulțimi care așteaptau ieri la vamă să intre în țară au fost publicate pe toate canalele media. Autoriățile transmit, însă, că în total au intrat în țară, în data de 16 mai, doar 16.164 de persoane, și nu doar printr-un singur punct al frontierei naționale, ci prin șapte.

„Având în vedere informațiile vehiculate în mass-media privind intrarea în țară a peste 30.000 de persoane în data de 16 mai a.c., facem următoarele precizări: Frontiera națională a fost tranzitată de 31.743 persoane, dintre care doar 16.164 au intrat în țară, restul de 15.579 fiind persoane care au ieșit din România”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

În 16 mai, cel mai aglomerat flux a fost cel de la frontiera cu Ungaria. Mai precis, punctele de frontieră au fost tranzitate de 21.142 persoane, dintre care 10.909 au intrat în țară și 10.233 au ieșit din România.

Dintre persoanele care au revenit în țară, în 16 mai a.c., au fost trimise spre izolare – în urma verificărilor făcute în linia a doua, cu sprijinul DSP –  7.999 de persoane, după cum urmează:

•  Nădlac 1 –  3.810 (din care  1.140 pe jos)

• Nadlac 2 – 2.967

• Borş – 954

• Petea – 148

• Vărşand -62

• Urziceni – 34

• Cenad – 24

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a precizat și el că revenirea în țară a unor grupuri masive de români crește riscul răspândirii epidemiei de Coronavirus.

În comunicatul transmis se mai prezicează că s-au luat următoarele măsuri pentru fluidizarea traficului la frontieră și pentru respectarea distanțării sociale:

-Orientarea autoturismelor spre toate punctele de intrare în țară (decizie luată prin întelegere cu autoritățile din Ungaria)

-Suplimentarea numărului de cadre medicale în P.T.F.-uri

-Suplimentarea punctelor de control (în care se efectuează verificările) inclusiv cu puncte mobile în care polițiștii de frontieră folosesc tablete electronice pentru efectuarea formalităților.

-Suplimentarea dispozitivului de frontieră cu echipaje de jandarmerie care acționează în profunzime și care au misiunea de a impune măsuri de distanțare între persoanele care așteaptă efectuarea formalităților de control.

-Mobilizarea în zona de frontieră a efectivelor de poliție și SMURD pentru menținerea ordinii publice și pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

– Persoanele care așteaptă pentru intrarea în țară au primit măști de protecție și apă.

Sursa Foto: Facebook (Claudia Untaru, Ziar de Arad)

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare