Autocarul UTA Arad a fost vandalizat în parcarea hotelului din Cluj, Poliția a deschis dosar penal
SportTop News by Actual de Cluj - feb. 08, 2022 0 590
Autocarul UTA Arad a fost vandalizat în această dimineață în parcarea hotelului din Cluj unde e cazată echipa în așteptarea meciului de diseară cu CFR Cluj, Poliția a deschis dosar penal pentru distrugere.
Șoferul autocarului cu care UTA s-a deplasat la Cluj a coborât în această dimineață în parcarea hotelului Sunny Hill și a rămas înmărmurit. Autocarul era vandalizat, cel mai probabil de suporteri ai echipei Universitatea Cluj, care sunt în „război” cu cei de la UTA, relatează Aradon.ro. Pe toate cele patru părți, autocarul este mâzgălit cu invective care nu se pot reproduce. Imediat, Sabin Faur (șoferul autocarului) a dat telefon la Poliție și a anunțat evenimentul, iar în aceste momente organele statului sunt la fața locului și iau declarații. „Imediat ce m-am trezit, am fost sunat de la firmă. Mi s-a spus că autocarul e vandalizat. Imediat, am ieșit pe geamul camerei de la hotel, m-am uitat, dar cum era o distanță de aproape 100 de metri nu am observat. Am coborât și ce să vezi: toate fețele erau vandalizate, mi-am dat seama că sunt cei de Universitatea Cluj, deoarece au lăsat scris și anul înființării, 1919. Imediat, am anunțat conducătorul delegației clubului UTA, pe Dorin Stana, care a sunat la Poliție. Au venit imediat vreo opt oameni ai legii, inclusiv de la Criminalistică. Am dat declarații, atât eu cât și ofițerul de presă al clubului, Tudor Vasil. Poliția a stat la fața locului vreo două ore pentru cercetări. Ce pot să spun? Există acea postare, de la ora 0.59, cred că trebuie găsită acea persoană, care sigur știe mai multe. În acest moment, îndepărtez tot ce a fost mâzgălit, am reușit să o fac în proporție de 75%, iar până la ora meciului autocarul va fi ca nou, dacă vom găsi să cumpărăm un diluant special. Am avut noroc că am mai avut 2 litri, care curăță foarte bine, mi-a rămas de la celălalt incident, când fanii Rapidului au vandalizat autocarul, dar nu e destul. Sper ca făptașii să fie găsiți și pedepsiți”, a arătat acesta pentru Arad Online.
”În dimineața zilei de azi, 8 februarie a.c., în jurul orei 8.50, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că pe elementele de caroserie ale autocarului unui club sportiv din municipiul Arad, aflat parcat, au fost găsite însemne invective, de culoare gri”, a precizat Inspectoratul Județean de Poliție Cluj. IPJ a adăugat că a fost deschis un dosar penal de distrugere.
Meciul CFR Cluj – UTA e programat azi la ora 17.30.
