Închide

S-au redeschis pârtiile de schi de pe Transalpina / Administratorii speră că va exista zăpadă chiar și în vacanța de Paște

apr. 05, 2025 0 142

Pârtiile de schi de la Transalpina, închise la sfârşitul lunii trecute din cauza temperaturilor ridicate, au fost redeschise vineri, condiţiile meteorologice din zonă fiind favorabile…

Poșta Română a redus posturile și a evitat concedieri, spune directorul companiei naționale

apr. 05, 2025 0 150

Poşta Română a redus numărul net de posturi din aparatul central de la 370 la circa 300, evitând concedierile, a declarat directorul general al Companiei…

furtuna romania cluj

Vremea se răceşte puternic în cea mai mare parte a ţării, inclusiv în Transilvania / Lapoviță și ninsoare în unele zone

apr. 05, 2025 0 149

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt, valabilă de sâmbătă după-amiaza în peste jumătate de ţară, transmite Agerpres. Potrivit meteorologilor,…

Ministerul Digitalizării: Vrem să venim până în septembrie cu aplicația unică a statului, prin care oamenii pot să interacționeze cu statul 24 de ore pe zi

apr. 05, 2025 0 133

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului în România, Bogdan Ivan, a anunțat ideea unei posibile aplicații publice prin care oamenii să interacționeze direct cu statul,…

Tinerii suspectați că au bătut un suporter al unei echipe rivale, control judiciar pentru 60 de zile

apr. 05, 2025 0 415

Trei tineri din Gherla sunt cercetați pentru tâlhărie și tulburarea ordinii publice, în urma incidentului care a avut loc la Cluj Napoca, după meciul de…

Misiune aproape imposibilă în Cluj-Napoca: găsirea unei chirii cu două locuri de parcare. Cu cât se dă un apartament în Grigorescu care are această facilitate

apr. 05, 2025 0 7122

Clujul devine tot mai aglomerat pe zi ce trece, așa că cei care sunt interesați de o locuință trebuie să se asigure că are și…

Campania „Dali intră în scenă” / Parteneriatul cu teatrele și operele de stat din Cluj debutează cu premiera „Dali Show”

apr. 05, 2025 0 106

Aprilie vine cu noutăți în Universul lui Salvador Dali:  un parteneriat cu teatrele și operele de stat din Cluj, concretizat în campania „Dali intră în…

Ce pregătește conducerea Sălii Polivalente din Cluj-Napoca: Un concert cum nu s-a mai făcut la Cluj și Metallica pe Cluj Arena

apr. 04, 2025 0 584

Directorul Sălii Polivalente BT Arena, Ionuț Rusu, a declarat că se pregătește un concert cum nu s-a mai făcut în Cluj în 2026. De asemenea, el…

Primul centru de stat pentru terapia durerii, la Cluj. Medicii trebuie să fenteze o lege ”bolnavă” pentru a ajuta pacienții

apr. 04, 2025 0 211

Medicii spun că este primul organizat într-un spital public. Doar că legea care permite ca bolnavii să fie tratați gratuit va intra în vigoare abia…

Biletele puse în vânzare pentru meciul Austria-România din iunie, epuizate în câteva minute

apr. 04, 2025 0 310

Cele 2.700 de bilete rezervate fanilor români pentru meciul tricolorilor cu Austria, din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal din 2026 au fost epuizate în trei…

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care către Bavaria Cars și AB Immo Cluj intenționează să preia unele active deținute de Land Motors

apr. 04, 2025 0 216

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care către Bavaria Cars și AB Immo Cluj intenționează să preia unele active deținute de Land Motors, anunță azi instituția. Toate…

După ce a fost închisă de Protecția Consumatorului ieri, și după ce inspectorii au dat amenzi de zeci de mii de euro, hala agroalimentară din piața Mihai Viteazu se redeschide azi

apr. 04, 2025 0 230

După ce a fost închisă de Protecția Consumatorului ieri, și după ce inspectorii au dat amenzi de zeci de mii de euro, hala agroalimentară din…

Raport: expansiunea comerțului online impulsionează piața logistică și industrială din România, Clujul e printre nodurile logistice importante

apr. 04, 2025 0 130

România se află într-un proces accelerat de transformare a pieței de e-commerce, generând o cerere tot mai mare pentru spații logistice și industriale. Un raport…

smurd cluj

Accident între un microbuz și o mașină în Dej

apr. 04, 2025 0 178

Accident între un microbuz și o mașină în Dej în urmă cu puține momente. Echipaje de prim-ajutor de la detașamentul din Dej al Inspectoratului pentru…

Grupul maghiar KÉSZ, dezvoltatorul unui complex de 51 milioane de euro în București, deschide fabrică la Cluj cu sprijin de la guvernul maghiar, investiție de 4,6 milioane de euro

apr. 04, 2025 0 236

Grupul KÉSZ din Ungaria își extinde prezența pe piața românească printr-o investiție semnificativă în județul Cluj. Compania a inaugurat o fabrică de producție în localitatea…

Un depozit din Cluj a luat foc noaptea trecută, un bărbat a fost rănit și dus la spital

apr. 04, 2025 0 159

Un depozit din Cluj a luat foc noaptea trecută, un bărbat a fost rănit și dus la spital. Pompierii din Mociu, Jucu și Gherla au…

Ce era perioada ”între pite” în satul clujean

apr. 04, 2025 0 100

Perioada ”dintre pite” era numită în satul clujean perioada de la secerat până la treierat, căci atunci oamenii nu aveau pâine, aflăm de la etnologi….

Grav accident de circulație în această dimineață în centrul Clujului, o fetiță de 11 ani a fost rănită după ce a traversat neregulamentar strada

apr. 04, 2025 0 196

Grav accident de circulație în această dimineață în centrul Clujului, o fetiță de 11 ani a fost rănită după ce a traversat neregulamentar strada. Accidentul…

furtuna romania cer

Clujul e sub cod galben de vreme rea de mâine dimineață timp de trei zile

apr. 04, 2025 0 247

Clujul e sub cod galben de vreme rea de mâine dimineață timp de trei zile. Meteorologii au emis în această dimineață o avertizare cod galben…

Activitatea Instituției Prefectului se mută de luni, clădirea intră în șantier

apr. 04, 2025 0 275

Activitatea Instituției Prefectului se mută de luni, clădirea intră în șantier. Astfel, de luni 7 aprilie Instituția Prefectului dinCluj își va desfășura activitatea în noua locație…

CFR, în semifinalele Cupei României, după penalty-uri cu Craiova! Echipa lui Petrescu visează la event

apr. 04, 2025 0 255

CFR Cluj s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a învins, joi seară, scor 5-3 la lovituri de departajare (1-1 în primele 90 de…

jazz in the park cluj parculk etnografic

Artiști noi, anunțați la Jazz in the Park/ Festivalul are loc anul acesta între 6 și 8 iunie în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca

apr. 03, 2025 0 196

Jazz in the Park 2025 pune în vânzare biletele de o zi pentru ediția din acest an care va avea loc în Parcul Etnografic „Romulus…

Emil Boc, după incidentele violente post derby: “Din analiza autorităților statului, până în acest moment, nu exista indicii cu conotație etnică!” Mesajul Peluzei Șepcile Roșii (VIDEO)

apr. 03, 2025 0 245

Publicații locale și centrale au prezentat mai multe cazuri de tineri agresați în Cluj-Napoca, după meciul dinte Universitatea și CFR. Aproape de miezul nopții, mai…

Vrei să vinzi o locuință în Cluj? Află cât poți cere și cum o pregătești pentru vânzare

apr. 03, 2025 0 1367

Cluj-Napoca se menține cel mai scump oraș din țară pentru cei care își doresc să devină proprietari. Prețurile depășesc aici lunar record după record. Potrivit…

Cursuri gratuite de prim-ajutor pentru întreaga familie în acest weekend la Iulius Mall (P)

apr. 03, 2025 0 118

Credem că nu ni se poate întâmpla, însă, oricând, cineva din familie, o persoană apropiată sau un necunoscut poate avea nevoie de ajutor până la…