Închide

Au redeschis podul Traian după un an de lucrări, a costat cât cel vechi, din 1931

AdministrațieTop News by Actual de Cluj - iun. 30, 2017 1 958

Podul Traian ce a încurcat circulația în centrul Clujului timp de un an după ce a trebuit reparat fiindcă s-a prăbușit pe jumătate, s-a redeschis în această dimineață – e de două ori mai lat decât înainte.

Podul vechi, în lățime de 12,40 metri, a fost demolat complet iar cel nou are o lățime de 25 metri – adică dublu. Are patru benzi de circulație, piste pentru bicicliști de 1,6 metri lățime, două trotuare și zonă de admirat Someșul.

Podul a fost construit pe o suprastructură alcătuită din 11 grinzi prefabricate, înalte de aproape doi metri. „Hidroizolația utilizată este o soluție nouă, inovatoare, cu termen de garanție de 20 ani, care asigură un grad de protecție ridicat în condiții de diferențe de temperaturi mari”, explică municipalitatea. Pavajul de pe zona pietonală a podului respectă ambientul realizat în zona centrală, adică cea din piața Unirii.

Lucrările au costat 6,5 milioane de lei plus TVA și au fost realizate de Diferit SRL.

Podul vechi, construit în anii ’20-’30, avea lungimea de 31,85 m, carosabilul pe pod avea lățimea de 12,40 m, ceea ce corespundea pentru 3,5 benzi de circulație, însă în practică circulația s-a desfășurat pe patru benzi. Proiectul a fost gata, după un concurs prealabil, în martie 1922. A câștigat proiectul cu motto-ul „Decebal”*; – proiectul a fost realizat de inginerii Edmund Sebestyen si Eduard Meisel. Execuția lucrărilor a început în 1928 și au costat 6,6 milioane de lei; au fost realizate de o firmă din București, aceeași care a realizat și catedrala mitropolitană ortodoxă. A fost dat în folosință în toamna anului 1931.

E cel mai dificil proiect de infrastructură al orașului, cel puțin din ultima vreme, dacă e să-l credem pe viceprimarul Dan Tarcea, care spunea la debutul lucrărilor că pregătirea șantierului a presupus o serie de relocări de utilități din zonă, nemaivorbind de soluțiile pentru devierea traficului și a transportului în comun.

Un comentariu

Scrie un comentariu