Închide

Asociația Pro Infrastructură critică Ministerul Transporturilor după eșecul licitației pentru Autostrada Unirii (A8)/La procedură s-a admis o contestație și contractul nu mai poate fi semnat până la sfârșitul anului, așa cum prevede calendarul PNRR

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - dec. 15, 2023 0 318

Autostrada A8, jalon PNRR ratat după ce CNSC a admis parțial contestația celor de la Strabag pe lotul Târgu Mureș-Miercurea Nirajului, iar contractul nu mai poate fi semnat anul acesta, arată Asociația Pro Infrastructură. Pe tronsonul respectiv de Autostradă, de 24,4 kilometri, sunt stipulate în contractul licitat 6 luni de proiectare și alte 24 de execuție.
„Indiferent că se va ajunge la o reevaluare „rapidă” sau îndelung-așteptată dacă (foarte probabil) se va merge la Curtea de Apel București, nu mai este nicio șansă ca să se semneze contractul în acest an. Așa că banii din PNRR aferenți cererii de plată din semestrul II 2023 nu pot fi încasați de România până când nu se bifează jalonul. Cine e de vină? „Contestatarii de profesie?” Evident, nu. Pentru că CNSC a admis (parțial) una din cele 3 contestații depuse. Ca de obicei, problema e la comisia responsabilă cu derularea licitației din CNAIR care nu este în stare să facă o evaluare a ofertelor corectă din capul locului. Așadar, iresponsabilii CNAIR aruncă încă o licitație critică într-o luptă de durată între Nurol (câștigător inițial), Strabag (contestație admisă parțial) și poate chiar Tekfen (acțiune respinsă de CNSC). Nu doar că semnarea contractului probabil se va amâna luni întregi, dar deja devine aproape imposibil (și aici) ca lucrările să fie gata în termenul PNRR, 2026, având în vedere că pe acest tronson consistent, 24,4 kilometri, sunt stipulate 6 luni de proiectare și alte 24 de execuție. Apropo, pe celălalt segment al Autostrăzii A8 Târgu Mureș-Iași cuprins în PNRR, 30 km între Leghin și Moțca, avem 0 (zero!) finanțare alocată în bugetul pe 2024. Contractul a fost parafat în 20.09.2023 și prevede 6 luni de proiectare și 24 de execuție. Deci undeva prin vară ar trebui să vedem startul lucrărilor. Dar avem bani măcar pentru avans?! Vorbe, vorbe…”, semnalează Asociația Pro Infrastructură.

Ministerul Transporturilor închide anul 2023 cu toate cele 8 mari contracte feroviare din PNRR semnate, dar cu 17 din cele 18 contracte semnate pentru loturile de autostradă. Aceasta după ce Consiliul Național pentru Soluționarea Constațiilor a admis plângerea Strabag la licitașia pentru Autostrada A8 (lotul Târgu Mureș-Miercurea Nirajului). Economedia a arătat, pe surse, că este posibil ca Comisia Europeană să aprobe o extensie a termenului-limită de 6 luni, pentru iunie 2024 sau să transfe proiectului cu jalon neîndeplinit pe altă cerere de plată. Oricum, întârzierea la semnarea contractului înseamnă, implicit riscul major de a ieși din calendarul 2026 pentru finalizarea lucrărilor (este și cazul proiectelor feroviare unde autorizații de construire sunt emise doar pe două din cele 8 loturi).

Constructorul Nurol (Turcia) a câștigat licitația pentru proiectare și construirea lotului Târgu Mureș-Miercurea Nirajului, primul lot al Autostrăzii Unirii A8, a anunțat pe 6 noiembrie, directorul general CNAIR, Cristian Pistol. Nurol este constructorul din Turcia care a deschis în septembrie 2023 (cu o mică întârziere) lotul Nușfalău – Suplacu de Barcău de pe A3 Transilvania. Lotul I Târgu Mureș – Miercurea Nirajului este finanțat din PNRR, are o lungime de 24 km, iar termenul de realizare este de 30 de luni, cu 6 luni proiectare și 24 de luni execuție. Termenul inițial pentru desemnarea câștigătorului era 25 iulie. „Am desemnat astăzi și antreprenorul pentru construcția celor 24,4 km ai secțiunii  A8 finanțată prin PNRR cuprinsă între Târgu Mureș și Miercurea Nirajului (secțiunea 1)! Acest contract pesupune inclusiv realizarea drumului de legătură dintre A8 și A3 în lungime de 2,4 km. „Contractul în valoare de 2,46 miliarde lei (fără TVA) include construcția a 36 de poduri, pasaje,viaducte dintre care un pasaj de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 256 metri”, anunța, pe 6 noiembrie, Cristian Pistol. Contractul pentru lotul 3 Leghin – Târgu Neamț (Moțca) a fost semnat pe 20 septembrie 2023 pentru 1,56 miliarde lei, iar finanțarea europeană pe care o primește Compania de Drumuri prin PNRR este de 899 milioane lei. De la buget Ministerul Transporturilor va asigura 1,2 miliarde lei.

Contestația Strabag:

sursă foto: Asociatia Pro Infrastructura/Facebook

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare