Artistul clujean Ernő Bartha a anunțat în 26 noiembrie că a strâns banii necesari operației, după ce a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer. El a spus că operația va avea loc la o clinică din Turcia, le-a mulțumit tuturor donatorilor pentru ajutorul acordat și a promis că va reveni cu noutăți după 15 decembrie.
„Mulțumesc tuturor pentru empatie, încurajări, sprijin sufletesc și financiar, pentru mobilizarea individuală și în grup, cu care v-ați alăturat! A fost un ajutor imens, pe care nici nu mi l-am putut imagina! Dacă nu s-ar fi întâmplat acest lucru, niciodată nu aș fi aflat câți mă iubiți, iubire de care vă asigur că este reciprocă! Dacă aș putea, v-aș îmbrățișa pe toți și sper din toată inima, că asta se va întâmpla! Dragostea, mobilizarea voastră, sprijinul vostru sincer în aceste vremuri provocatoare, când nu știm ce ne aduce ziua de mâine, m-au făcut să trăiesc un sentiment incredibil! Vorbind despre dragoste, este inevitabil să îmi aduc aminte de scrisoarea Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, din care citez: „…acum: credința, nădejdea, dragostea – rămân aceste trei. Dar mai mare între ele este dragostea”. Din păcate nu vă pot mulțumi personal tuturor pentru ajutorul acordat, și nu mi-aș dori să uit să menționez pe careva dintre voi. În cele din urmă, cu susținerea și încurajările voastre am găsit o clinică privată din Turcia (Acibadem), dotată cu tehnologie medicală de ultimă generație, unde în data de 15 decembrie voi fi supus intervenției chirurgicale. Mulțumită vouă, suma necesară pentru această intervenție chirurgicală s-a adunat. Informațiile privind tratamentul de recuperare voi primi după operație.
Mulțumesc din suflet pentru fiecare ajutor, dragii mei Prieteni! Imediat după intervenția chirurgicală voi reveni cu noi informații despre starea mea de sănătate”, a scris Bartha în 26 noiembrie.
El a făcut un apel pe Facebook în 17 noiembrie prin care a cerut ajutorul prietenilor pentru a strânge suma de 17.000 de euro necesară unei operații după ce a fost diagnosticat cu o forma agresivă de cancer.
Inițial urma să fie operat în 27 noiembrie, însă artistul a revenit și a precizat că operația e programată în 15 decembrie, la o clinică din Turcia.
Photo: Rita Fazakas
Nici un comentariu
Scrie un comentariu