Închide

Arhitectul care s-a ocupat de concursul pentru Centrul Cultural Transilvania, trimis în judecată pentru luare de mită ca arhitect-șef în Baia Mare

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iul. 20, 2016 1 496

Arhitectul Mircea Dinculescu a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Biroul Teritorial Baia Mare care țin de Serviciului Teritorial Cluj. Acesta a fost arestat în luna iunie pentru fapte de corupție – luare de mită – în calitatea sa de arhitect-șef al municipiului Baia Mare. Potrivit procurorilor, Diculescu a cerut 6000 de euro pentru a accepta și aviza o construcție ilegală făcută de un om de afaceri în Baia Mare.

Alături de Dinculescu a fost trimis în judecată și omul de afaceri Florine-Mihăiță Vaida pentru dare de mită în formă continuată.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

DETAȚII AICI DESPRE ARESTAREA LUI DINCULESCU:

Arhitectul-șef din Baia Mare, arestat preventiv pentru luare de mită

Arhitectul-șef din Baia Mare, Mircea Dinculescu, reținut de DNA. A luat mită pentru a recepționa o construcție ilegală

Procurorii arată în rechizitoriu că în perioada 2015-2016, inculpatul Dinculescu Mircea, în calitate de arhitect șef în cadrul Primăriei Baia Mare, a pretins de la inculpatul Vaida Florinel – Mihăiță bani și bunuri în valoare totală de 37.750 lei, din care a primit 300 euro și 100 lei.

„Foloasele respective au fost pretinse și primite de inculpatul Dinculescu Mircea în vederea facilitării obținerii avizelor necesare pentru un imobil construit de omul de afaceri în municipiul Baia Mare, în condițiile în care arhitectul șef avea cunoștință despre faptul că acesta din urmă nu respectase proiectul de construcție, că modificase proiectul de structură și despre alte aspecte care impuneau demolarea construcției. În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator şi indisponibilizarea sumei de 1.350 lei, ce aparține inculpatului Dinculescu Mircea în vederea confiscării speciale. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, arată DNA..

Mircea Dinculescu este arhitect-șef al primăriei Baia Mare din 24 iulie 2014 şi făcea naveta zilnic Baia Mare – Cluj şi retur. El preda și la Facultatea de Arhitectură din Cluj. De numele lui Dinculescu se leagă un proiect controversat de blocuri între care din Cluj, din cartierul clujean Gruia. Arhitectul a fost cel care s-a ocupat pentru primăria Cluj-Napoca de conscursul de temă pentru Centrul Cultural Transilvania. El a făcut parte și din Comisa Tehnică de Urbanism a județului Cluj.

Dinculescu a fost exclus de la Facultatea de Arhitectură din Cluj de anul trecut, potrivit informaţiilor Actualdecluj.ro – acestuia i s-a desfăcut contractul de muncă, după ce a fost exmatriculat de la doctorat („nu-şi făcuse treaba!”, spun cei de la FAU), aşa că nu mai îndeplinea condiţiile necesare pentru ocuparea postului. În ultimii trei ani acesta a reuşit să ocupe această poziţie la facultatea clujeană prin derogări.

 

  • Un comentariu

    Scrie un comentariu