Închide

Aplicație financiară: Sumele trimise în țară de românii din străinătate au crescut anul trecut cu 80%

Economie by Kristina Reştea - ian. 20, 2022 0 112

România este unul dintre statele membre UE pentru care contribuția banilor trimiși din străinătate la PIB este importantă, arată datele Eurostat. Iar cifrele cresc. Numărul de de utilizatori ai aplicației Revolut care au făcut transferuri din afara țării înspre România a crescut cu peste 70% în 2021 față de anul precedent, transmit reprezentanții companiei. Cele mai mari sume trimise în țară provin de la utilizatorii români din Marea Britanie, Germania și Olanda. Spania și Italia figurează și ele în top 10 țări.

Sumele trimise de utilizatorii Revolut către România, în 2021, prin remiteri personale, s-au ridicat la 316 milioane euro, reprezentând o creștere cu 79% față de anul 2020, potrivit datelor analizate de super-aplicația Revolut, care are 18 milioane de clienți la nivel global, din care peste 1,5 milioane în România. Totodată, numărul remitențelor efectuate de către utilizatorii Revolut a crescut cu 84% în 2021 comparativ cu 2020, iar numărul de clienți care au recurs la aplicația Revolut pentru a face astfel de transferuri către apropiați a progresat cu 70%.

În condițiile în care majoritatea statelor au adoptat, în 2020 și 2021, măsuri de limitare a mobilității transfrontaliere, numărul românilor care au lucrat în străinătate s-a redus, dar aceasta nu a afectat volumul total al sumelor trimise în țară, spun reprezentanții Revolut. Un utilizator Revolut a efectuat remiteri personale de 3.258 EUR (sumă anuală medie/ utilizator) către familie și apropiații din țară, mai mult cu 5% față de 2020. Numărul țărilor din care au fost înregistrate aceste remiteri individuale s-a ridicat la 49.

”În ultimii 2 ani, tranzacțiile individuale au avut o dinamică remarcabilă”, spune Gabriela Simion, șefa Revolut Romania.

Utilizatorul Revolut care a trimis bani în țară are următorul profil: 25-34 de ani (41% dintre utilizatori, după valoarea totală remisă de această categorie de vârstă), trăiește și muncește în Marea Britanie (70% dintre utilizatori) și a expediat către familie sau apropiați, în medie, 495 EUR/ tranzacție, în 2021.

Cei mai mulți bani trimiși prin Revolut au provenit de la utilizatorii din Marea Britanie (66%), Germania (6%), Olanda (5%), Irlanda (4%) și Franța (3%). În top 10 se mai află țări precum Belgia, Elveția, Danemarca, dar și Italia și Spania, unde trăiesc comunități românești importante, cu peste 1 milion de membri. În ceea ce privește repartiția pe segmente de vârstă, în funcție de sumele totale transmise în România, pe primul loc se află categoria 25-34 de ani (41%), urmată de 35-44 de ani (34%), 45-54 de ani (13%) și 18-24 de ani (9%).

În România, Revolut operează prin Revolut Payments UAB și Revolut Bank UAB, entități înregistrate în Republica Lituania.

Potrivit datelor comunicate de Eurostat și citate de aplicație, în 2019 România a beneficiat de o infuzie de bani din străinătate, prin remitențe, în valoare de 7,3 miliarde de euro (din care aproape 5,6 miliarde de euro din UE). În 2020, suma totală a remitențelor s-a redus la aproape 6,7 miliarde EUR, din care aproape 5 miliarde din UE. România este unul dintre statele membre UE pentru care contribuția remitențelor la PIB este importantă, reprezentând circa 3,1% din produsul intern brut la nivelul anului 2020.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.