Închide

Apelul Consiliului Județean către Ministerul Sănătății pentru ca stimulentele financiare să fie acordate tuturor angajaților din spitale

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - feb. 22, 2022 0 430

În urma solicitării Uniunii Naționale a Sindicatelor TESA din Sănătate, privind acordarea unor stimulente financiare pentru întreg personalul spitalicesc, nu doar pentru cel medical, Consiliul Județean Cluj face un nou demers către Ministerul Sănătății.

„Consiliul Județean Cluj s-a adresat Ministerului Sănătății și a supus atenției ministrului Alexandru Rafila problemele personalului TESA care își desfășoară activitatea în instituțiile medicale din subordinea forului administrativ județean solicitând, totodată, realizarea demersurilor de ordin legislativ care se impun pentru remedierea situației privind acordarea stimulentelor financiare lunare”, se precizează în informarea Consiliului Județean Cluj.

Concret, solicitarea forului administrativ județean constă în formularea unei propuneri de modificare a alineatului 2 al articolului 199 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, după cum urmează:

„Autoritățile administrației publice locale pot acorda personalului medical și de specialitate precum și personalului care desfășoară activitate de secretariat-administrativ, gospodărire, de întreținere-reparații și de deservire din spitalele publice din rețeaua sanitară proprie, stimulente financiare lunare, în limita a două salarii minime brute pe țară, în baza hotărârii autorităților deliberative ale autorităților administrației publice locale, în limita bugetului aprobat.”

Președintele Consiliul Județean Cluj, Alin Tișe, arată  că o reglementare legislativă clară este absolut necesară întrucât în lipsa acesteia unii dintre salariații a căror activitate este indispensabilă pentru fiecare spital (electricieni, fochiști, bucătari, personal de pază etc.) nu pot beneficia de stimulente financiare.

Reamintim că personalul TESA din spitale – personal cu studii superioare care lucrează în departamentele financiar-contabil, achiziții, juridic, resurse umane, IT precum și muncitorii, bucătarii, liftierii, magazionerii, portarii etc. sunt excluși de la acordarea unor drepturi financiare pe care le merită în egală măsură cu ceilalți colegi din spitale – au transmis sindicaliștii.

„Se continuă discriminarea la adresa personalului TESA din spitale, în condițiile în care salariile acestor categorii de personal au fost înghețate la nivelul anului 2020, deși ar fi trebuit ca în prezent să beneficieze deja de majorările la nivelul anului 2022 prevăzute în Legea-Cadru nr.153/2017”, se preciza în comunicatul recent transmis de Uniunea Națională a Sindicatelor TESA din Sănătate.

„Toate categoriile de personal care lucrează într-un spital, personal medical și personal nemedical, reprezintă o echipă. Întreg personalul din sănătate este parte a unui mecanism complex, în care toată echipa contribuie și nimeni din echipă nu poate lipsi, pentru ca întregul mecanism să funcționeze în slujba pacientului. Și personalul TESA din spitale trebuie sprijinit financiar, la nivelul atribuțiilor și responsabilităților pe care le exercită la nivelul unei unități sanitare, iar presiunea generată de amploarea pandemiei asupra tuturor categoriilor de personal care lucrează în sistemul sanitar este enormă. Personalul TESA are cele mai mici salarii din sănătate. Prin urmare, solicităm public încetare discriminării. Includeți în Hotărârea de Consiliu Județean dreptul de a primi stimulente financiare pentru tot personalul care lucrează într-un spital”, preciza președintele Uniunii Naționale a Sindicatelor TESA din Sănătate, Valentin Chifor.

Nemulțumirea sindicaliștilor din spitalele clujene este legată de Hotărârea Consiliului Județean ce vizează acordarea unor stimulente financiare lunare pentru personalul medical și de specialitate din cadrul celor cinci spitale din subordinea instituției. Este vorba de Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul de Pneumoftiziologie ”Leon Daniello”, Spitalul de Recuperare (foto), Spitalul de Urgență pentru Copii și Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa, primele patru fiind și spitale în care sunt tratați pacienți infectați cu coronavirus.

Citește și

Tișe, somat de sindicaliștii TESA din spitalele clujene să nu-i discrimineze în privința acordării stimulentelor financiare

Nici un comentariu

Scrie un comentariu