Apel la dezbatere publică între candidații la Primăria Cluj Napoca, lansat de președintele Forței Naționale (P)
ActualitatePolitica by Actual de Cluj - aug. 26, 2020 0 207
Președintele Partidului Forța Națională, Sorin-Valeriu Naș, lansează un apel privind organizarea unei dezbateri publice la care să participe toți candidații la Primăria Cluj Napoca, dată fiind importanța crescută a municipiului în contextul dezvoltării urbane a României.
„Fac apel la organizarea unei dezbateri publice cu toți candidații la primărie, dată fiind importanța Clujului subliniată în repetate rânduri de actualul primar prin comparația cu Bucureștiul, măgulitoare pe formă, dar dezamăgitoare pe fond pentru clujeni, traficul și infrastructura fiind probleme grave în ambele orașe şi dată fiind nevoia unor schimbări radicale a politicilor locale, cu precădere în domeniul traficului, infrastructurii și poluării, după 16 ani de conducere a orașului de către Emil Boc şi de către clanul baronilor locali pedelisto-liberali(Sorin Apostu, Horea Uioreanu, Alin-Păunel Tişe, etc.)”, a transmis Sorin-Valeriu Naș.
Președintele Forța Națională, care la rândul său candidează pentru mandatul de primar al Clujului, la alegerile din 27 septemebrie, arată că dezbaterea ar trebui să se desfășoare fără dispute politicianiste și demagocie.
„Dezbaterea trebuie să fie bazată pe proiecte şi soluţii concrete de dezvoltare a municipiului. Modernizarea Clujului nu este meritul primarului, ci al clujenilor și Clujul are nevoie de un lider puternic pe care în prezent nu-l are. Iar un lider puternic, primarul, trebuie să fie în slujba clujenilor şi nu invers. Spun din capul locului, că ținta dezbaterii nu este Emil Boc – tocmai pentru a nu-i da un motiv să refuze participarea la dezbatere. Miza dezbaterii este răspunsul la dorința noastră, a tuturor locuitorilor municipiului, ca orașul să fie condus mai bine în condițiile în care, o schimbare de politică locală este de bun simț după 4 mandate ale lui Emil Boc, în care traficul și infrastructura sunt la fel, foarte proaste, iar poluarea este o mare problemă, la fel ca în orice oraș mare”, susține Sorin-Valeriu Naș.
Politicianul a adăugat îi invită pe toți candidații la primăria municipiului Cluj-Napoca să participa la dezbatere, care trebuie moderată de o persoană neutră.
„Înaintez rugămintea către toți candidații la primăria municipiului Cluj-Napoca de a participa la dezbatere, urmând ca organizatorul acestei discuții publice, transparente, să fie un actor neutru, din societatea civilă, care să decidă asupra condițiilor desfășurării și a regulilor pe care cei prezenți trebuie să le respecte pentru a avea o dezbatere utilă”, a spus Naș.
Acest text are caracter de ADVERTORIAL