Închide

ANUNȚ CTP Cluj: Tranzy, noua aplicație de mobilitate urbană

Administrație by Actual de Cluj - oct. 09, 2020 0 494

Nouă aplicație de mobilitate urbană care integrează transportul public cu informații despre sistemul Cluj Bike
Primăria municipiului Cluj-Napoca alături de Compania de Transport Public continuă procesele de digitalizare și utilizare a tehnologiilor actuale pentru a îmbunătăți experiența călătorilor. Începând de astăzi, suita de instrumente inteligente dedicate serviciului public de transport urban din Cluj-Napoca este completată de o nouă aplicație de mobil, TRANZY.

Tranzy duce la următorul nivel serviciile oferite acum prin aplicația CTP Cluj, atât prin funcționalități noi și îmbunătățiri, cât și prin informațiile în timp real despre sistemul public de bike sharing, Cluj Bike.

Aplicaţia de mobil Tranzy oferă:

hartă actualizată a staţiilor de transport public din oraș;
detalii actualizate despre linii, minutele de sosire a mijloacelor de transport în staţie și rutele optime în funcție de punctul de plecare ales; stațiile de autobuz din proximitatea zonei;
numărul de biciclete Cluj Bike disponibile pentru a fi închiriate, cât și harta tuturor stațiilor Cluj Bike din municipiul Cluj-Napoca;
distanța până la destinație și posibilitatea de alerte;
caută poziția utilizatorului pentru a găsi cea mai apropiată stație de autobuz sau tramvai pentru determinarea traseului optim de a ajunge la destinația dorită în cel mai scurt timp;
Timpii de sosire a vehiculelor în staţie sunt calculați în timp real prin intermediul dispozitivelor GPS instalate în fiecare vehicul și, astfel, călătorii știu exact cât timp au de așteptat în stație.

Aplicația oferă informaţii relevante și despre modalitatea alternativă de deplasare – cu bicicleta. Tranzy monitorizează stațiile self-service de închiriere de biciclete, Cluj Bike, afișând în timp real numărul de biciclete și locuri disponibile din reţeaua de staţii.

Tranzy este disponibilă în două versiuni de limbă – romȃnă și engleză, și cuprinde și o serie de informaţii utile cu privire la bilete și abonamente, plata cu cardul sau durata de valabilitate a călătoriei.

Aplicaţia Tranzy a fost lansată în faza de testare publică, accesibilă unui număr de 1000 utilizatori pentru iOS și 1000 pentru Android. După această etapă, Tranzy va putea fi utilizată de un număr nelimitat de persoane, iar vechea aplicaţie, CTP Cluj, să fie dezinstalată. CTP Cluj-Napoca invită clujenii să testeze funcţionalităţile aplicației TRANZY și să ofere feedback constructiv. Mecanismul pentru testare este afișat pe www.tranzy.ro sau ctpcj.ro sau accesați direct linkurile:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu