Închide

Un ansamblu imobiliar dorit în comuna Baciu, contestat chiar de primarul comunei

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - feb. 21, 2022 0 790

Un amsamblu rezidențial cu blocuri și vile propus în comuna Baciu pe un teren de peste 2,3 hectare, delimitat de străzile Castanilor și Magnoliei, început în 2017 dar abandonat din motive financiare, a revenit în comisia de urbanism a Consiliul Județean Cluj într-o nouă variantă. Proiectant este biroul  Tri Arh, firma arhitectului Radu Spânu, membru în comisie. Investitorii își asumă să relizeze o creșă și să o doneze comunei dar și să facă o zonă de sport și agrement.

De presiunea pe care o va pune noul ansamblu pe drumul național DN 1F și de trafic s-a plâns chiar primarul din Baciu, Balázs János, care a cerut specialiștilor să se asigure că cei care se vor muta aici vor avea și o altă alternativă de ieșire spre artera principală de trafic, nu doar prin artera existentă, strada Privighetorii, foarte aglomerată în prezent.

Arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță, a sugerat o rezolvare a problemelor prin amenajarea unui sens giratoriu, însă soluția implica chiar demolarea casei primarului care se afla în zonă. Astfel, specialiștii au sugerat proiectanților o nouă variantă pentru accesarea arterei principale de trafic din comună, drumul național.

 

Arhitectul Radu Spânu a explicat, la ședința comisiei de urbanism din 17 februarie, că investitorii doresc să reia proiectul imobiliar din comuna Baciu, din zona străzilor Castanilor – Magnoliei, de această dată pe un teren mai generos pe care doresc să dezvolte un ansamblu cu regim diferențiat de înălțime (de la trei niveluri supraterane, la șase – șapte niveluri supraterane) cu o serie de funcțiuni publice pe care și le asumă să le realizeze pentru comunitate.

Planul Urbanistiz Zonal implică reglementarea unei zone de 2,3 hectare (delimitată de străzile Castanilor și blocurile de locuințe cu D(S)+P+ 2E+M, locuințe individuale cu front la strada Magnoliei, locuințe existente pe strada Vulturului și locuințe existente (parter și etaj) strada Lăcrămioarelor).

În această zonă se dorește construirea de locuințe colective (cu 4-6 niveluri plus etaj retras) dar și a unei zone de vile, viitorul ansamblu urmând să fie deservit de un garaj comun cu 81 de locuri, de o zonă de agrement și sport, de o zonă verde proprie și de o creșă nouă publică, pe care investitorul își asumă să o realizeze. Proiectul se află în faza studiului de oportunitate și își propune. Beneficiari sunt Gaspar Vasile și Clara, Szocs Stefan și Ecaterina, Biro Anastasia Nesti, Kovacs Levente Istvan, Szenkovics Ioan, Szenkovics Aurelia, Szenkovics Janos pentru Cassa Steel Stucturel.

La ședința de urbanism a intervenit și primarul din Baciu, Balázs János, care a cerut specialiștilor să aibă în vedere că deja ieșirea care descarcă traficul din zona deja construită de pe Magnoliei și Castanilor în artera principală de trafic din comună, care este drumul național DN 1, este foarte aglomerată și pune probleme locuitorilor.

Ca o primă rezolvare, arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță, a indicat Primăriei să aibă în vedere amenajarea unui sens giratoriu la intersecția dintre strada Privighetorii și DN 1 F, cu exproprierea unor case din zonă. „Dacă este să facem acest sens giratoriu, ar trebui să vă propun să îmi demolați chiar casa mea. Multumesc, dar parcă nu”, a spus primarul.

„Am nimerit-o de data asta”, s-a scuzat amuzat arhitectul șef al județului.

 

În urma discuțiilor din comisie, specialiștii au cerut proiectanților să aibă în vedere descărcarea traficului din viitorul ansamblu imobiliar spre strada Crinului prin realizarea, eventual, a unui sens giratoriu dar și cu limitarea tranzitării străzii Privighetorii.

Despre regimul de înălțime propus pentru viitorul ansamblu, arhitectul șef al județului, a arătat că este mult prea ambițios și că aduce indici urbanistici mult prea mari, chiar și în condițiile în care se cedează teren sau dotări publice pentru comunitate. „Ar trebui să depășim și construirea cu ziduri de sprijin de beton și să respectați 12 metri pentru construcțiile de pe strada Magnoliei, astfel încât cei de la căsuțele care există să nu se uite la mașini sau la ziduri”, a apreciat Claudiu Salanță.

El a arătat că și în condițiile în care investitorii donează creșa și parcul public sportiv Primăriei, tot nu se poate ajunge la coeficienți așa de generoși cum sunt propuși prin proiect. „Densitatea pe care o propuneți este foarte mare. Există un singur caz în comuna Baciu de proiect cu CUT de peste 2, însă suntem în instanță pentru anularea documentației, inițiată în perioada de boom imobiliar. În rest, toată lumea se oprește la CUT de 1, fără un singur investitor care a făcut și o grădiniță”, a subliniat arhitectul șef al județului. El a cerut proiectanților să reevalueze partea de circulații, să prevadă un nou acces spre drumul național și să vină cu o nouă variantă prin care să se construiască mai puțin și mai puțin înalt.

De asemenea, arhitecta Alice Oprică din comisie, a remarcat că cei 750 de mp de spațiu verde comun propus pentru viitorul ansamblu însemană 3% din întreaga surafață pe care ansamblul se dezvoltă, ceea ce e foarte puțin.

„Există spațiu verde și între construcții și terase vegetative. Tocmai am urmărit să fie cât mai mult spațiu verde”, a explicat Spânu.

Proiectul a fost amânat, până când Spânu va veni cu o variantă nouă a propietului care să țină cont de observațiile comisiei. Proiectanții au mai primit ca tema de la primarul din Baciu să vină și cu soluții pentru viitoarele puncte gospodărești, ca acestea să fie îngropate.

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.