Închide

Angajații Institutului Național de Statistică (INS) protestează față de nerespectarea legii salarizării

Actualitate by Actual de Cluj - ian. 06, 2022 0 271

Angajaţii Institutului Naţional de Statistică (INS) participă joi la un miting de protest în faţa sediului instituţiei, nemulţumiţi de nerespectarea Legii 153/2017 privind salarizarea, potrivit unui comunicat al CNS Cartel ALFA.

Sindicaliştii din INS reproşează autorităţilor tratamentul discriminatoriu la care este supusă categoria profesională a statisticienilor, prin îngheţarea salariilor la nivelul celor din anul 2020.

„Ne aflăm în situaţia în care, deşi ar trebui ca începând cu 1 ianuarie 2022 aceşti salariaţi să beneficieze de cuantumul salariilor de bază aferente grilei de salarizare pentru anul 2022, aceştia vor avea, din nou, veniturile blocate la nivelul anului 2020, în vreme ce Secretariatul General al Guvernului, o instituţie eminamente politică şi nu tehnică, în subordinea/coordonarea căreia INS este, beneficiază de grilele de salarizare maxime, aferente anului 2022, încă din anul 2017”, se menţionează într-o scrisoare adresată şefului Guvernului de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie.

Conform CNS Cartel ALFA, cei aproximativ 1.600 de statisticieni angajaţi la nivel naţional nu solicită majorarea salariilor, ci doar respectarea Legii 153/2017, care reglementează în mod expres ca până în anul 2022 să se reducă discriminările salariale la nivelul familiei ocupaţionale.

Toate strategiile şi politicile decizionale sunt elaborate şi fundamentate pe baza analizelor datelor statistice, cantitatea şi calitatea acestor date având o importanţă crucială, ca şi desfăşurarea în condiţii optime a activităţii acestei instituţie, având în vedere caracterul specific al activităţii pe care o desfăşoară, se precizează în comunicat.

Organizaţia sindicală aminteşte că statisticienii sunt implicaţi în acţiuni majore la nivel naţional şi european, printre care Recensământul General Agricol, Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, alegerile prezidenţiale, parlamentare şi locale, proiecte şi colaborări cu Banca Naţională a României, Banca Mondială, Comisia Europeană etc.

Totodată, în 2023 în România se va desfăşura Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, iar majoritatea activităţilor esenţiale ale acestui proces vor fi asigurate de salariaţii Institutului Naţional de Statistică, lucrători demotivaţi financiar pe fondul nerespectării prevederilor Legii nr. 153/2017, se menţionează în comunicatul CNS Cartel ALFA

foto – rador.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu