Angajată de patru decenii la Teatrul Național din Cluj, despre viața nevăzută a lumii teatrale românești
Cultură by Actual de Cluj - nov. 12, 2024 0 138
A patra ediție a seriei de spectacole ”Față-verso”, cu o călătorie în istoria Teatrului Național ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, are loc marți 26 noiembrie, seara la ora 19.
Evenimentul o are în centru pe Roxana Croitoru, critic dramatic și fost secretar literar. ”Vom avea alături o personalitate fascinantă care, deși și-a legat cu generozitate destinul de cel a Naționalului clujean, a strălucit prea puțin sub luminile rampei, fiind, de-a lungul a peste patru decenii, martorul devotat al numeroaselor povești teatrale consumate pe scenă sau în spatele ei”, arată instituția de cultură. Interlocutor e actrița Narcisa Pintea, iar programul promite o seară de confesiuni, anecdote spumoase și revelații despre viața nevăzută a lumii teatrale românești. ”Spectacolul-dialog se va desfășura într-o atmosferă dinamică și interactivă, în care aventurile unei cariere neconvenționale, trăite și printre dosare de arhivă, dar și în culise, pe scaunul spectatorului sau la dreapta regizorului, în toate locurile în care actul teatral ia naștere ori se consumă, vor fi însoțite de armonii muzicale”, mai arată reprezentanții Teatrului.
Muzica e asigurată de Rareș Munthiu și Silvana Ghermet la vioară, Cristian Suărășan la violă și Vlad Rațiu la violoncel. Spectacolul are loc în studioul Euphorion al Teatrului Național (foto).
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Economiștii de la Romanian Economic Monitor-UBB Cluj: Incertitudinile politice amplificate de rezultatele alegerilor și de ascensiunea extremismului majorează riscurile economice. Estimarea de creștere a PIB-ului, revizuită la numai 1%
dec. 04, 2024 0
-
Gratuitățile pe transportul în comun din Cluj, aliniate cu mărirea pensiilor
dec. 04, 2024 0