Închide

21 de absolvente de la Universitatea de Arte și Design din Cluj fac expoziție la Muzeul de Artă, vernisajul e programat mâine

Cultură by Actual de Cluj - nov. 13, 2024 0 117

21 de absolvente de la Universitatea de Arte și Design din Cluj fac expoziție la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, vernisajul e programat mâine.

E vorba de expoziția de grup ”Tactil / Textil”, deschisă între 14 și 29 noiembrie. Vernisajul va avea loc joi 14 noiembrie la ora 17, în sălile de expoziții temporare de la parterul Muzeului de Artă, în prezența artistelor expozante și a echipei de organizare. Din partea instituției vor fi gazde Lucian Nastasă-Kováks-  managerul instituției, și Florin Gherasim – muzeograf și critic de artă.

”Expoziția reunește o selecție de lucrări realizate pe parcursul ultimilor zece ani de către un grup de absolvente ale programului de Masterat în Design Textil de la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Se inițiază astfel o necesară și relevantă panoramă asupra diversității tematicilor, conținuturilor, a perspectivelor și a realizărilor inițiate în cadrul programului, care mută accentul dinspre o viziune tradițională asupra artelor textile, spre conexiuni cu problematicile artistice contemporane”, arată curatorii.

Cele 21 de tinere artiste care expun sunt Laura Besoi, Timeea Brândaș, Denisa Călianu, Tina Chiriță, Cezara Costescu, Oana Rău Cotuna, Andreea Holotă, Cătălina Iacob, Gabriela Iușan, Kuti Maria, Mali Tilda, Ioana Mărcean, Denisa Marchiș, Cristina Mocan, Andreea Naherniac, Ida Olteanu, Larisa Petcuț, Maria Pop, Eliza Stanciu, Maria Untilov și Zay Arabela.

Expoziţia va fi deschisă spre vizitare în perioada 15 – 29 noiembrie, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10-17.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu