Închide

Analiză CFA: Prețurile imobiliarelor din principalele orașe sunt supraevaluate/ Analiștii văd o scădere a prețurilor în următorul an

Economie by Actual de Cluj - iun. 29, 2022 0 377

Cei mai mulți analiști financiari consideră că prețurile imobiliarelor din principalele orașe sunt supraevaluate și văd o scădere a prețurilor în următorul an, arată un sondaj derulat de CFA România, citat de Economedia.

„Este de remarcat reducerea, în continuare, a ponderii respondenților care cred că prețurile proprietăților imobiliare rezidențiale din marile orașe vor crește în următoarele 12 luni (8,0%, cel mai mic nivel din septembrie 2020), concomitent cu majorarea ponderii participanților care consideră că prețul va scădea (56%, cea mai mare pondere de la inițierea sondajului). În același timp, 72% dintre participanții la sondaj consideră prețurile proprietăților rezidențiale din principalele orașe că fiind supraevaluate”, arată sondajul.

Reamintim că, din contră, Banca Națională a României (BNR) vede o creștere continuă a prețurilor la imobiliare, dar și o serie de riscuri care ar putea duce la scăderea cererii din partea populației, precum creșterea dobânzilor, incertitudinile geopolitice, creșterea autorizațiilor de construcție și scumpirea materialelor de construcții. BNR arăta recent, într-un raport, că prețurile locuințelor din România au crescut cu 7,5% în ultimul an, însă rămân cele mai mici din regiune și sub media UE.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu