ANAF face proiect-pilot la Cluj ca să convingă profesorii să-și impoziteze meditațiile
Economie by Actual de Cluj - apr. 11, 2022 0 450
Profesorii clujeni care susțin meditații ar trebui să-și plătească dările la Stat, aceasta vrea Administrația Națională a Finanțelor într-un proiect-pilot în două județe, Cluj și Sibiu.
ANAF a anunțat azi că urmărește să crească gradul de informare și să stimuleze conformarea fiscală voluntară a cadrelor didactice și alte persoane ce pot obține venituri din meditații, persoane care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor și respectiv persoane fizice care realizează venituri din prestarea unor activități de înfrumusețare și întreținere corporală.
Conform ANAF, proiectul “Venituri realizate de contribuabili – persoane fizice din meditații, activități educaționale și alte forme de învățământ” urmărește identificarea unor instrumente de lucru în zona conformãrii voluntare în cazul cadrelor didactice și a altor persoane care prestează servicii de meditații, care să aducă eficiență și rezultate satisfăcătoare, în vederea replicării pe o scară mai largă, pe un termen mediu și lung. Într-o primă etapă proiectul se desfășoară în județele Cluj și Sibiu.
Proiectul ”Venituri realizate de contribuabili – persoane fizice din cedarea folosinței bunurilor” este un proiect pilot desfășurat în județele Brașov și Constanța, în vreme ce al treilea, ”Venituri realizate de contribuabili – persoane fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală” se va desfășura în sectoarele 1 și 3 din București și în județul Ilfov. În perioada imediat următoare ANAF va transmite informări către categoriile de persoane menționate anterior pentru a le fi aduse la cunoștință, ”în mod corespunzător”, obligațiile declarative și de plată.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Bărbat de 52 de ani, reținut după ce ar fi agresat un tânăr de 20 de ani și o minoră de 16 ani la un eveniment din Călărași. Avea asupra sa un cuțit și o țeavă metalică
nov. 14, 2026 0
-
Spitalele din Cluj, sub lupa Curții de Conturi: directori fără cursuri de management, sporuri acordate nelegal și achiziții cu probleme la fiecare etapă / ”Vulnerabilități în toate etapele procesului de achiziție, de la planificare și atribuire până la monitorizarea execuției contractuale”
nov. 14, 2026 0
