Închide

Ambele candidaturi la șefia Consiliului Superior al Magistraturii, între care cea a judecătoarei clujence Andrea Chiș, au fost respinse

ActualitateTop News by Actual de Cluj - dec. 17, 2021 0 140

Ambele candidaturi la șefia Consiliului Superior al Magistraturii, între care cea a judecătoarei clujence Andrea Chiș, au fost respinse.

La șefie s-au înscris judecătoarele Andrea Chiș și Gabriela Baltag, dar secția pentru judecători a instituției le-a respins. Pentru Chiș au votat ”pentru” trei persoane, dar opt au votat ”împotrivă”, în vreme ce Baltag a strâns două voturi ”pentru”, două au fost nule iar șapte persoane au votat ”împotrivă”.

Ministrul Justiției a catalogat rezultatul ca fiind ”neașteptat”: ”E un rezultat neașteptat și inconfortabil din perspectiva ședințelor de plen. Vom vedea ce se întâmplă la plen, dar în orice caz Consiliul are nevoie de stabilitate și de funcționalitate. Vedem ce opinii se exprimă la Plen și care este cadrul legal. Eu am votat pentru doamna Chiș, nu e un secret. Dar ce am remarcat a fost spiritul de colegialitate cu care ambele candidate și-au susținut proiectele”.

CSM a anunțat ulterior rezultatul:

„În raport cu soluția Secției pentru judecători, prin care nu s-a desemnat niciun candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât ca funcția de președinte să se exercite ad interim, până la alegerea unui nou președinte, de către președintele în funcție, dacă, până la data de 06.01.2022, inclusiv, nu se alege un nou preşedinte. (majoritate: 10 voturi DA, 2 voturi NU, 7 voturi NULE)
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (…) a ales în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu data de 07.01.2022, pentru un mandat de un an, pe domnul procuror NICOLAE-ANDREI SOLOMON, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii. (majoritate: 14 voturi DA, 5 voturi NU)”.

foto g4media.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu