Închide

Alin Tișe: Toată Europa stă și se uită la Ucraina. Așa, putem sta ani la rând să ne uităm ca la un spectacol. Cred că UE poate face mult mai mult pentru negocierea păcii. Eu nu cred că David va putea să-l învingă pe Goliat

ActualitatePoliticaTop News by Actual de Cluj - mart. 02, 2022 0 415

Președintele Consilului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, a comentat pentru un post local de radio războiul declanșat de Vladimir Putin asupra Ucrainei, apreciind că lupta este disproporționată și cu cât mai mult este întârziată pacea, pe atât de mult vor avea de suferit oamenii nevinovați, prinși în acest conflict.

„Părearea mea e că în acestă bătălie, David nu va reuși să-l învingă pe Goliat, și atunci nu pot decât să mă întreb cum se va încheia acest război”, a spus Tișe, subliniind că toată Europa stă și se uită spre Ucraina ca la un spectacol, toți se întreabă câți morți vor mai fi și dacă mâine dimineață această țară mai este în picioare, dacă n-a fost ocupată de armata rusă.

„Așa, putem sta ani la rând să ne uităm ca la spectacol, iar oamenii să tot moară, fără ca cineva să facă ceva concret pentru finalitatea războiului”, a comentat Tișe.

În opinia liderului Consiliului Județean Cluj, Uniunea Europeană ar trebui să facă mult mai mult, să se implice activ în negocierea păcii, pentru că ori acum, ori mai târziu, tot va fi nevoie de negocieri.

„Și pentru a-i opri acum pe ruși, și pentru a-i opri pe ruși după ce vor ocupa această țară, tot vor fi necesare negocierile. Că este peste o lună, că este peste două, când vor fi și mai mulți morți, UE va trebui să ajungă la negocieri cu Rusia, și atunci nu înțeleg de ce nu se face ceva concret acum. Nu e suficient doar să-l aplauzi pe Zelensky , trebuie găsite soluții concrete pentru oprirerea acestui război, orice întârziere înseamnă doar mai multe vieți pierdute ”, a comentat Tișe.

El a mai precizat că i se pare nedrept ca ajutorul pentru cetățeni  să fie împărțit în funcție de „NATO” sau „Ne-NATO”.

„Realitatea pe care o trăim ne demonstrează că vremurile apuse cu războaie n-au apus de fapt, așa că nu văd de ce trebuie împărțiți cetățenii în două categorii, cei care pot fi lăsați să fie atacți de agresori, fără să fie ajutați, și cei care nu pot fi lăsați sub atacul agresorilor pentru că sunt sub cupola NATO. Se spune permanent public că NATO îi ajută numai pe cei aflați sub cupola lor iar asta e ciudat. Să categorisești țările pentru că în trecut unele dintre ele au făcut anumiți pași. Mi se pare nefiresc să împarți oameii în două categorii”, a comentat Tișe.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare