Închide

Al doilea om al PSD, despre Alexa. Social-democrații clujeni, pregătiți să arunce-n aer organizația

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - sept. 19, 2019 0 1851

Al doilea în PSD după Viorica Dăncilă, președintele executiv Eugen Teodorovici a povestit pentru Actual de Cluj cum a ajuns patronul Ziar de Cluj, Liviu Alexa, să fie poziționat direct în fruntea organizației județene de partid, deși anterior el fusese respins de social-democrații clujeni. „Era nevoie de o schimbare.  Liviu Alexa a venit cu o propunere care a fost agreată de colegii din Comitetul Executiv. A primit vot unanim și sper că va reuși să schimbe lucrurile la Cluj”, a spus în prima fază, cu diplomație, Eugen Teodorovici. Numai că pe Liviu Alexa nu-l recomandă vreo acțiune prolifică în spațiul politic, și nici nu se bucură de notorietate pozitivă în viața publică, prin urmare e greu de înțeles pe ce fel de strategie mizează reprezentanții partidului.

Greu de înțeles cu atât mai mult cu cât, principalii pioni din PSD Cluj i-au respins adeziunea de membru lui Alexa, iar în momentul de față ei refuză deschiderea oricărui dialog. Și atunci, cum va reuși el să consolideze și să reformeze PSD Cluj, când principalii membri, aleși locali și nu numai, îl resping categoric? Teodorovici a răspuns că PSD Cluj nu are decât să formuleze o contestație, dacă există nemulțumiri în privința deciziei Comitetului Executiv, dar că, din punctul său de vedere, cel mai util ar fi ca social-democrații clujeni „să poarte cu Alexa o discuție bărbătească”.  „Rezultatele de la ultimele alegeri demonstrează că cei care erau în conducerea PSD Cluj nu reprezentau o soluție. PSD a scăzut la Cluj. Să aduni 9 procente la vot nu înseamă soluție. Haideți să vedem ce poate să facă Liviu Alexa. Oricum, el a fost numit președinte în regim de interimat.  S-a angajat că vine cu un plan de măsuri pe care noi le vom mai discuta/analiza în CEX. Lucrurile nu rămân așa. Doar dacă ne demonstrează că poate să obțină rezultate va rămâne la conducere, în caz contrar vom continua să căutăm alte soluții. Vom căuta până când o identificăm pe cea bună”, a mai spus Eugen Teodorovici.

Nu-l conoaște, dar i-a dat votul

Deși i-a dat votul în CEX, Eugen Teodorovici susține că nu-l cunoaștea pe Liviu Alexa, și că l-a văzut prima data în ședința CEX de aseară: „Eu chiar nu-l cunosc. Vă spun sincer că l-am văzut aseară pentru prima oară”. Surse din partid spun altceva, și anume că negocieri în privința cooptării lui Alexa s-au purtat încă de pe vremea când Liviu Dragnea conducea partidul. Pentru că era contestat de o bună parte dintre membrii PSD, Dragnea a renunțat o perioadă la ideea decapitării organizației clujene a PSD. Insistențele lui Alexa nu au încetat nici după căderea lui Dragnea, acesta prezentându-se pe la mai toți oamenii din jurul Vioricăi Dăncillă. Eugen Teodorvici și Mihai Fifor (secretarul executiv al PSD), se numără printre principalii lideri cu care Dăncilă se consultă, iar ei nu sunt deloc străini de decizia numirii lui Alexa în fruntea PSD Cluj, decizie care doar pare că s-ar fi luat peste noapte.

Cu un partid în spate, Alexa respiră altfel politică

Chestionat de un ziar local, Liviu Alexa a precizat că Viorica Dăncilă l-ar fi chemat să-i propună să preia șefia PSD Cluj, și că a acceptat misiunea de a deschide partidul către tineri, de a-l reforma și de a-i „șterge blaturile politice care au împiedicat PSD-ul să respire”. Alexa nu spune însă, din ce postură reformează el partidul, aceea de politician sau aceea de jurnalist? Din calitatea sa de politician/de candidat, la alegerile locale din 2016, el nu a reușit vreo performanță, obținând un scor mediocru, de numai 3.496 de voturi, din totalul de 102.000 de voturi exprimate, asta după ce a derulat o campanie asiduă, timp de ani de zile, în care s-a implicat trup și suflet. Președintele Executiv al PSD, Eugen Teodorovici, i-a găsit scuze lui Alexa, apreciind că dacă ar fi avut un partid cu greutate în spate – precum PSD – lucrurile ar fi stat altfel pentru Alexa.

Dacă nu e membru în PSD Cluj, cum e președinte?

Altfel spus, Teodorovici devoalează strategia lui Alexa de a se căpătui cu o organizație politică bine structurată, care să-i deschidă drumul în politica mare, după cum au procedat și alți jurnaliști, vezi cazul Rareș Bogdan (PNL), Mihai Goțiu (USR), Robert Turcescu (PMP) și lista poate continua. Diferența ar fi că pe cei nominalizați mai sus, partidul i-a susținut, i-a dorit. Pe Liviu Alexa, psd-iștii clujeni îl contestă. Ba mai mult, social democrații clujeni sunt pregătiți de revoltă, iar în cazul în care nu vor fi ascultați, există riscul ca ei să migreze în Pro-România (partidul lui Victor Ponta). Liderul consilierilor județeni PSD, Remus Lăpușan, a subliniat că Alexa nu este membru în organizația clujeană, iar potrivit statutului partidului, el nu putea fi numit președinte interimar.  „Este inadmisibil să acceptăm ca Alexa să fie președintele PSD Cluj. El nici măcar nu este membru al organizației noastre.  Liviu Alexa ne-a înjurat pe toți din PSD Cluj, ani de zile, iar acum să stăm la masa cu el să facem strategii? Este de neconceput! Pe mine acest individ nu are cum să mă reprezinte și vă spun deschis că și colegii mei gândesc la fel. Nu avem cum să acceptăm această situație”, a spus Lăpușan.

Citește și:

Alexa în locul lui Nasra? Conducerea PSD l-a înlocuit pe actualul șef al organizației clujene

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare