Închide

Agenția de Cadastru: Cluj, județul cu cea mai scumpă piață imobiliară din țară nu se află printre județele cu cele mai multe vânzări de imobile în luna mai, depășit de București și 3 județe

EconomieTop News by Actual de Cluj - iun. 15, 2023 0 416

Județul cu cea mai scumpă piață imobiliară din țară nu se află printre județele cu cele mai multe vânzări de imobile în luna mai, după cum arată datele Agenției de Cadastru.

În Cluj au fost tranzacționate în luna mai un număr de 2.637 imobile, cifră depășită, cum e de așteptat, de Capitală cu 8.400 de imobile tranzacționate, Ilfov cu 3.800, dar și Brașov cu 3.300 și Constanța cu aproape 2.800. Dintre imobilele vândute, opt sute au reprezentat unități individuale, iar restul – terenuri, dintre care cinci sute au reprezentat terenuri cu construcții.

Spre comparație, conform datelor de arhivă consultate de actualdecluj.ro în luna mai a anului trecut în Cluj au fost vândute peste trei mii de imobile, mai exact 3.020. Cu un an mai devreme, în 2021, erau tranzacționate la Cluj un număr de 2.604 imobile, iar în mai 2020 – puțin peste două mii.

În luna mai 2023 au fost vândute, la nivelul întregii țări, un număr de aproape 57.200 de imobile, cu 15.300 mai multe față de luna aprilie.

DINAMICĂ TRANZACȚII – MAI 2023    
   
Nr. crt. Județ Număr terenuri Nr. Unități Individuale Total Imobile    
Extravilan Intravilan    
Agricol Neagricol Cu construcții Fără construcții    
1 ALBA 350 7 191 148 108 804    
2 ARAD 685 5 353 183 210 1,436    
3 ARGEȘ 196 34 204 298 186 918    
4 BACAU 222 24 274 283 243 1,046    
5 BIHOR 535 46 441 387 256 1,665  
6 BISTRIȚA NĂSĂUD 84 2 180 177 113 556    
7 BOTOȘANI 392 12 165 161 83 813    
8 BRĂILA 510 1 158 69 89 827    
9 BRAȘOV 216 3 1,126 996 1,007 3,348    
10 BUCUREȘTI 0 0 2,331 2,562 3,516 8,409    
11 BUZĂU 583 36 338 173 106 1,236    
12 CĂLĂRAȘI 327 0 203 70 41 641    
13 CARAȘ SEVERIN 142 7 107 102 120 478    
14 CLUJ 403 33 835 564 802 2,637    
15 CONSTANȚA 760 14 808 438 743 2,763    
16 COVASNA 140 15 84 72 59 370    
17 DAMBOVIȚA 415 22 370 359 128 1,294    
18 DOLJ 838 11 305 282 218 1,654    
19 GALAȚI 516 23 237 174 232 1,182    
20 GIURGIU 225 1 154 223 48 651    
21 GORJ 200 17 149 146 79 591    
22 HARGHITA 192 15 240 138 106 691    
23 HUNEDOARA 207 17 186 106 231 747    
24 IALOMIȚA 441 6 108 35 30 620    
25 IASI 315 5 487 817 543 2,167    
26 ILFOV 111 18 979 2,071 628 3,807    
27 MARAMUREȘ 71 24 211 226 208 740    
28 MEHEDINȚI 740 9 173 142 103 1,167    
29 MUREȘ 196 11 411 187 318 1,123    
30 NEAMȚ 240 8 225 312 182 967    
31 OLT 110 1 40 20 25 196    
32 PRAHOVA 248 10 591 494 320 1,663    
33 SĂLAJ 132 18 153 118 87 508    
34 SATU MARE 280 17 213 158 107 775    
35 SIBIU 222 2 301 230 322 1,077    
36 SUCEAVA 334 30 412 504 244 1,524    
37 TELEORMAN 394 1 61 14 20 490    
38 TIMIȘ 714 11 711 353 814 2,603    
39 TULCEA 451 0 141 54 67 713    
40 VÂLCEA 102 11 230 187 166 696    
41 VASLUI 209 10 221 121 110 671    
42 VRANCEA 524 30 175 129 77 935    
  TOTAL 13,972 567 15,282 14,283 13,095 57,199  

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare