Închide

Administrația locală e mai puțin exigentă cu proiectele proprii de urbanism. După ce un vecin important a contestat investiția, Primăria a decis să modifice planul de modernizare a unei grădinițe din centrul Clujului

ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Actual de Cluj - apr. 14, 2022 0 629

Proiectul de extindere al grădiniței Parfum de Tei de pe strada Decebal, din centrul municipiului Cluj-Napoca, a revenit la comisia de urbanism a Primăriei, după ce vecinul de pe latura nordică, politicianul Ekstein Kovacs Peter s-a plâns că municipalitatea încalcă propriile reguli de urbanism prin felul în care vrea să extindă respectiva unitate de învățământ.

Proiectanții de la Arhibox au venit cu o nouă variantă de extindere, arătând că au fost contractați de Primărie să facă un studiu funcțional de adaptare a vechii documentații DALI (de aviza a lucrărilor de intervenții), și că au corectat toate neajunsurile din aceasta, legate de distanțele față de vecinătăți, regimul de înălțime, amplasarea punctului gospodăresc etc.

Numai că, arhitecții din comisiei au arătat că, fiind vorba despre un Plan Urbanistic de Detaliul, acesta nu poate primi avizul, dacă nu conține și o volumetrie pentru noua clădire propusă. Arhitectul Călin Lada, de la Arhibox, a arătat că, de fapt, Primăria a plătit doar o actualizare a vechiului studiu și nu un proiect urbanistic complet, arătând că, la următoare fază, după ce municipalitatea va licita lucrările, va avea și proiectul tehnic și volumetria. Presat de specialiștii din comisie, arhitectul șef al orașului, Daniel Pop, le-a spus proiectanților că volumetria este obligatorie. În plus, arhitecții din comisie au mai cerut rezolvarea problemei accesului spre grădiniță, care deservește și Colegiul Ana Aslan, în curs de modernizare, în prezent foarte îngust, de doar 3,15 metri.

 

 

Arhitectul Călin Lada de la Arhibox a explicat, la ședința comisiei de urbanism a Primăriei din 13 aprilie că a refăcut documentația pentru modernizarea și extinderea grădiniței Parfum de Tei de pe strada Decebal, după ce vecinii (familia avocatului și politicianul Ekstein Kovacs Peter) a acuzat că nu respectă PUG-ul orașului. Potrivit lui Lada s-a mers pe etajarea corpului parter al grădniței cu încă un etaj, pe mutarea punctului gospodăresc în incinta liceului vecin, Ana Aslan (în curs de extindere și moderizare) dar și retrageri de 4,5 metri față de vecinătățile din partea de nord. „Am reușit să asigurăm în cadrul extinderii o sală de sport, 10 grupe și două săli de mese. Am realizat și un studiu de însorire în noua formă propusă, având în vedere obiecțiile formulate de Ekstein Kovacs Peter. De asemenea nu vor exista probleme fonice deoarece am mutat locul de joacă în partea sudică”, a arătat proiectantul.

Arhitectul șef al orașului, Danil Pop, a fost gata-gata să avizeze proiectul, constantând că s-au implementat toate obiecțiile formulate la începutul anului, când proiectul a fost discutat în comisie.

Arhitectul Voicu Bozac a cerut să vadă o imagine volumetrică a viitoarei clădiri propuse prin extinderea actualei grădinițe și a semnalat că ar trebui să se rezolve și problema căii de acces care se îngustează la aproximativ 3 metri, având în vedere prezenta unui corp de clădire parter existent. „Este o cale de acces spre liceea vecine”, a spus Bozac, cu mențiunea că din puncte de vedere al pompierilor nu vede posibil un aviz, în condiițe în care aceasta are doar 3,14 metri.

Lada a arătat că firma care o reprezintă a fost contractată doar pentru a face un studiu funcțional de adaptare a vechiului DALI al proiectului, motiv pentru care nu a realizat și respectiva simulare. Arhitectul a mai arătat că, în studiu de însorire există o simulare a viitoarei clădiri, pentru ca cei din comisie să își facă o idee asupra ei. „Ca să nu facem un PUD din pix, noi am rezolvat probleme de adaptare a vechiului DALI. Nu avem o volumetrie deoarece noi am fost contractați pentru un studiu funcțonal, nu pentru un PUD. Urmează ca Primăria să reactualizeze DALI-ul, apoi să contracteze celelalte faze de lucrări prin licitație”, a spus proiectantul.

„Aprobați un PUD care nu are o ilustrare volumetrică?”, l-a chestinat Bozac pe arhitectul șef, care i-a confirmat că, desigur, nu va face acest lucru. „Volumetria este obligatorie”, a mai spus Pop.

În ceea ce privește îngustarea accesului la grădiniță și arhitectul Adrian Iancu a cerut un minim efort pentru reglementarea lui la peste 4 metri și să regândească corpul parter (bucătăria grădiniței) în așa fel încât să se asigure un acces fluent în curte, mai ales că este singurul acces și spre liceul Ana Aslan.

Arhitectul Sorin Scripcaru, din comisie, cel care s-a ocupat de proiectul de extindere și modernizare de la Colegiul Ana Aslan a arătat că, cu derogări de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență a reușit să obțină OK-ul pentru proiectul școlii unde a luat și o serie de măsuri suplimentare, tocmai deoarece accesul era „gâtuit” de respectivul corp al grădiniței.

În final, arhitectul șef al orașului a avizat proiectul cu mențiunea că proiectanții trebuie să revină în comisia operativă cu volumeria clădirii dar și cu rezolvarea problemei legate de acces, așa cum a solicitat comisia.

În septembrie 2020, primarul Boc raporta că  proiectul „Modernizare şi extindere grădiniţa „Parfum de tei” este la faza de realizare documentaţie tehnică şi de urbanism. Este predată documentaţia pentru AC la Urbanism. După ce avem AC, urmează să primim PT, apoi urmează să facem achiziţia pentru lucrări”. Primăria a anunțat că dorește să extindă clădirea în care funcționează grădinița  „Parfum de Tei” și să se ajungă la creșterea capacității grădiniței cu 6 noi săli de grupă, cabinet medical, sală de mese, cabinet metodic.

Anul trecut, Primăria a cotractat serviciile firmei Arhibox pentru „servicii de proiectare – faza PUD – extindere și etajare Grădiniță Parfum de Tei” pentru peste 34500 lei. Inițial, firma făcuse o ofertă cu

 

Primăria a contractat servicii de proiectare pentru documentația de urbanism care să pregătească extinderea grădiniței „Parfum de Tei”. După trei ofertări din partea acelorași proiectanți, Arhi Box, Primăria a bătut palma pentru serviciile de proiectare, faza Plan Urbanistic de Detaliu pentru 34.500 lei. Inițial aceștia au avut o ofertă cu 1600 de lei mai mare decât prețul estimat de municipalitate.

 

Grădinița Parfum de Tei funcționează în 3 locații, Deceban nr.41, Sigismund toduță 9 și Decebal nr. 49-51.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu