Închide

Acord între Austria, România și Bulgaria pentru intrarea în Schengen cu frontierele aeriene și maritime din martie 2024. Negocierile pentru aderarea terestră continuă la anul

Actualitate by Actual de Cluj - dec. 28, 2023 0 95

Ministerul Afacerilor Interne anunță că a ajuns în 23 decembrie la un acord politic cu ministerele de Interne din Austria și Bulgaria pentru intrarea în Schengen cu frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024. Negocierile pentru aderarea terestră vor continua și anul viitor.

„În 23 decembrie 2023, Ministerul Afacerilor Interne a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omologe din Austria și Bulgaria privind extinderea Spațiului Schengen cu România și Bulgaria și aplicarea acquis-ului comunitar Schengen în România și Bulgaria la frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024, precum și discutarea în 2024 a aplicării acestuia la frontierele terestre în strânsă legătură cu măsurile compensatorii privind întărirea controlului la frontiere și aplicarea Acordului Dublin”, se arată într-un comunicat al MAI.

„În consecință, pe parcursul zilelor de 26 și 27 decembrie au avut loc discuții pe canale diplomatice, între ministerele de interne, ministerele de externe, inclusiv la nivelul misiunilor diplomatice acreditate la UE, asupra proiectului de decizie a Consiliului care să încorporeze juridic respectivul acord politic”. Aceste discuții vor continua azi, 28 decembrie 2023.

Materializarea acordului politic într-o decizie presupune acordul tuturor Statelor Membre UE, demers procedural care se va continua și mâine, 28 decembrie 2023.

„Ministerul Afacerilor Interne mulțumește Președintelui României, Primului Ministru și Ministerului Afacerilor Externe, inclusiv Misiunii Permanente de la Bruxelles, pentru suportul acordat pe parcursul negocierilor desfășurate în ultimele 5 luni. De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne mulțumește Comisiei Europene și Președinției spaniole, precum și MAI Austria și MAI Bulgaria pentru discuțiile constructive care au degajat acordul politic din 23 decembrie pentru accesul României și Bulgariei în Spațiul Schengen. Ministerul Afacerilor Interne va rămâne deplin angajat alături de Președintele României, Primul – Ministru și Ministerul Afacerilor Externe în continuarea eforturilor diplomatice până la materializarea procesului printr-o decizie”, se mai arată în comunicat.

„Din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spațiului Schengen pe cale aeriană și maritimă. Implicit, Portul Constanța își va crește exponențial importanța. De asemenea, sunt convins că în 2024 vom închide negocierile și pentru frontiera terestră”, a transmis premierul Marcel Ciolacu, într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu