Accident cu trei răniți în această dimineață în Cluj
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 17, 2025 0 294
Accident cu trei răniți în această dimineață în Cluj.
Echipaje de prim-ajutor din Dej au intervenit în această dimineață, în jurul orei 07.20, la un accident rutier petrecut pe raza localității Urișor, din comuna Cășeiu. La fața locului au ajuns au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. În accident a fost implicat un singur autoturism, găsit de către echipajele de intervenție în afara părții carosabile. Nu au existat victime încarcerate, dar un bărbat, o femeie și o fetiță de aproximativ 7 ani au necesitat îngrijiri medicale, fiind ulterior transportați la spital. Cu toții au fost în permanență conștienți și cooperanți, arată pompierii.
UPDATE
Poliția spune la solicitarea actualdecluj.ro că accidentul a fost înregistrat în jurul orei 7.15. ”Din primele cercetări a reieșit faptul că, un bărbat de 46 de ani, din județul Botoșani, aflat la volanul unui autovehicul, pe fondul altor preocupări de natură a-i distrage atenția, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod”, a arătat Poliția. În urma accidentului a rezultat rănirea bărbatului precum și a doi pasageri, de 7 respectiv 45 de ani, care au necesitat îngrijiri medicale, aceștia fiind transportați la spital. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat rezultat negativ.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
”Strict secret”: cum își recruta Securitatea turnătorii la Cluj
apr. 16, 2026 0
-
Accident pe Plopilor, 3 răniți între care o fetiță de 11 ani
apr. 16, 2026 0
