Închide

Accident cu doi răniți în această dimineață în comuna Cășeiu, lângă Dej, circulația blocată aproape o oră

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 10, 2022 0 769

Accident cu doi răniți în această dimineață în comuna Cășeiu, lângă Dej.

La fața locului s-au deplasat echipaje de urgență cu o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, plus un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță. ”Salvatorii au primit apelul de urgență în jurul orei 8:50. Odată ajunși la locul intervenției, pompierii au găsit două autoturisme avariate și 5 persoane care au reușit să iasă singure afară. Din fericire, toate erau conștiente și cooperante”, a arătat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Andrei Biriș. Două femei de 20, respectiv 61 de ani, au fost consultate la locul accidentului și ulterior transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Traficul în zonă a fost blocat timp de aproximativ 50 de minute.

UPDATE Accidentul a avut loc pe DN1C la km. 65+900; e al doilea cel mai periculos drum din județ după numărul de accidente grave și mortale înregistrate. Din primele informații, coliziunea s-ar fi produs între două autoturisme conduse de o femeie în vârstă de 65 de ani și o tânără de 21 de ani, care se deplasau dinspre Baia Mare spre Dej. Se pare că accidentul a fost provocat de șoferița de 21 de ani care se afla în depășirea regulamentară a autoturismului condus de femeia de 65 de ani și ar fi lovit lateral mașina.

foto ISU Cluj

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare