Închide

Absențe pe capete și la proba de ieri a bacalaureatului de toamnă, în Cluj, zeci de candidați înscriși au absentat

Educaţie by Actual de Cluj - aug. 19, 2022 0 124

Absențe pe capete și la proba de ieri a bacalaureatului de toamnă, în Cluj, zeci de candidați înscriși au absentat.

Ieri s-a desfășurat proba scrisă la alegere a profilului și a specializării din cadrul examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă. S-au prezentat 446 de candidați, iar nu mai puțin de 81 nu s-au prezentat la această probă scrisă, fiind absenți. Cei prezenți au optat pentru una dintre cele zece discipline la alegere – biologie, chimie, fizică, economie, filosofie, geografie, informatică, logică, sociologie și psihologie. Pentru 275 de candidați, înscriși la această sesiune a examenului național de Bacalaureat, nota obținută la această probă este recunoscută din sesiunile anterioare. Azi e programată ultima probă a examenului, pentru candidații care au studiat în limba minorităților naționale.

Între 22 și 29 august sunt programate probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă, într-o limbă de circulație internațională, precum și evaluarea competențelor digitale.

Amintim, un număr de opt sute de candidați s-au înscris la ediția de toamnă a bacalaureatului, în acest an la Cluj. E vorba mai exact de 802 de candidați, dintre care peste cinci sute – 555 – provin din promoția curentă, după cum arată datele Inspectoratului Școlar Județean. Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă scrisă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului național de Bacalaureat este cel puțin 6. În Cluj rata de promovare a examenului, la sesiunea din vară, a fost în acest an de  89,4%, cea mai bună din România.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu