Închide

Absențe pe capete la Titularizare, în Cluj, 15% nu au susținut proba de azi

Educaţie by Actual de Cluj - iul. 13, 2022 0 339

După ce că sunt mai puțini candidați decât posturi scoase la concurs la titularizare în Cluj, în acest an, la proba de azi au absentat nu mai puțin de 15% dintre cei înscriși.

Astfel, la proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice în cele șase centre de concurs organizate în Cluj s-au prezentat mai puțin de 1.300 dintre cei peste 1.500 de candidați înscriși, adică mai bine de 15% dintre cei înscriși nu s-au mai prezentat la concurs. Un număr de 75 dintre candidații înscriși inițial au pierdut dreptul de a susține proba scrisă de azi, după ce nu au susținut inspecțiile speciale și probele practice. Alți 48 dintre candidaţi s-au retras din motive personale sau medicale, după cum arată Inspectoratul Școlar Județean.

Primele rezultate vor fi afișate în 19 iulie, iar cele finale, după contestații – în 27 iulie. Pentru angajarea pe durată nedeterminată , adică titularizare, candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru suplinire – cel puțin nota 5.

Amintim, competiția e organizată în șase centre de concurs – școala gimnazială ”Octavian Goga”, Colegiul Național Pedagogic ”Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic ”Avram Iancu”, Colegiul Tehnic de Transporturi ”Transilvania”, Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” și școala gimnazială ”Ion Agârbiceanu”, toate din Cluj-Napoca.

În Cluj, numărul posturilor scoase la concursul național de ocupare a posturilor sau catedrelor didactice vacante sau rezervate din unităţile de învăţământ preuniversitar, în sesiunea din acest an, ajunge la aproape 1.900, mai exact 1.898, dintre care doar puțin peste o sută – 105 – posturi sunt pentru angajare în învățământ pe durată nederminată. Competiția este organizată, în Cluj, pentru 79 de discipline, dintre care cea mai mare competiție e la învățământ preșcolar în limba română, unde s-au înscris 320 candidați, și  învățământ primar în limba română, cu 242 candidați înscriși.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu