Închide

[A] Vrei să te pregăteşti pentru a lucra în Resurse Umane? Program 100% practic de HR, la Cluj

ActualitateDezvoltareEconomie by Actual de Cluj - aug. 15, 2017 0 1046

Eşti la început de drum în carieră sau vrei să treci la următorul nivel? Îţi doreşti o carieră în Resurse Umane sau vrei să îţi dezvolţi abilităţile de Lider, Recruiter, Trainer sau Speaker? Acum ai posibilitatea să te specializezi, în cadrul unui program intensiv de doar 6 luni. Trainingul e 100% practic.

La “Şcoala Practică de HR” gândită de compania Evolution HCC au început înscrierile pentru programul privat în Resurse Umane. Acesta se adresează în mod special celor care doresc să lucreze sau lucrează în resurse umane şi companiilor româneşti care vor să îşi ajute angajaţii să se dezvolte.

Şcola Practică de HR e cea mai bună alegere pentru cei care sunt preocupaţi de dezvoltarea profesională, dar care fac parte din categorii extrem de diferite. Astfel, publicul ţintă e alcătuit din:

– Persoane care activează în Resurse Umane, sunt la început de drum şi vor să treacă la următorul nivel în carieră

– Persoane care îşi doresc o reorientare în carieră spre Resurse Umane şi îşi doresc să facă asta la un nivel profesionist

– Persoanele care vor să îşi dezvolte abilităţile de Lider, de Recruiter, de Trainer şi chiar de Speaker

– Persoanele care vor să practice Resurse Umane la un nivel de calitate înalt, cu tehnici ancorate în realitate, adaptate la practica din România

– Companiile care doresc dezvoltarea angajaţilor în sisteme şi procese de HR, Training, Leadership, Dezvoltarea Brandului de Angajator.

– Persoanele care îşi doresc un job în domeniul la care visează.

Înscrierea în programul privat nu este condiţionată de diploma de licenţă.

„Acesta este un program privat, intensiv, care se bazează pe proiecte reale şi exemple clare din diferite companii unde vei participa activ alături de profesionişti din domeniu. Cursurile ating subiecte precum: resurse umane, employer branding, inteligenţă emoţională, strategii de motivare şi retenţie, leadership şi public speaking şi se adresează atât profesioniştilor din sfera resurselor umane care vor să devină mai buni în ceea ce fac, cât şi persoanelor care vor o reorientare în carieră, optând pentru domeniul resurselor umane”, spun organizatorii.

Astfel, cei care vor să devină profesionişti în resurse umane, care vor să se perfecţioneze în Recrutare si Headhunting, Sisteme de Motivare şi Evaluare, Marketing şi Promovarea Jobului, Psihologia Angajatului şi a Angajatorului se pot înscrie în sesiunea Octombrie 2017 în program.

Inscrierile pentru Sesiunea Octombrie 2017 au început deja, iar acest proiect se desfăşoară în acelaşi timp în mai multe oraşe: Cluj, Timişoara şi Iasi. Detalii – scoalapracticahcc.ro

ScoalaPractica HCC este un proiect dezvoltat cu pasiune, alături de persone din diferite companii cu expertiză în domeniile lor de activitate.

Dorinţa companiei este de a schimba perspective resurselor umane în organizaţii şi de a crea un climat mai sănătos, cu servicii de calitate. Mai ales pentru că, în Romania, încă există o lipsă de informare şi dezvoltare în acest domeniu.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu