A treia licitație pentru supervizarea lucrărilor pentru metroul de Cluj, anulată. Oferta Egis a fost neconformă
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - sept. 26, 2023 0 287
Primăria Cluj Napoca va lansa a patra licitație pentru supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție ale Magistralei de metrou M 1, licitația anterioară fiind anulată ca urmare a ofertei neconforme pe care care a depus-o consultantul Egis, conform Economedia. A treia licitație pentru supervizarea proiectului a fost lansată în aprilie 2023 după alte două încercări ratate și a fost cel mai mare contract pentru supervizare din România: 211 milioane de lei pentru cel mai mare contract semnat în Transporturi: metroul de la Cluj.
Potrivit informațiilor din SEAP, oferta Egis a fost considerată inacceptabilă/neconformă : „Servicii de supervizare proiect (consultanță) aferente obiectivului de investitii: „PROIECTARE ȘI EXECUȚIE LUCRĂRI DE INFRASTRUCTURĂ (STRUCTURĂ DE REZISTENȚĂ, CALE DE RULARE, FINISAJE, SISTEME DE INSTALAȚII), AUTOMATIZARE TRAFIC, RACORDARE ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ AFERENTE OBIECTIVULUI DE INVESTIȚIE „TREN METROPOLITAN GILĂU – FLOREȘTI – CLUJ-NAPOCA – BACIU – APAHIDA – JUCU – BONȚIDA – ETAPA I A SISTEMULUI DE TRANSPORT METROPOLITAN RAPID CLUJ: MAGISTRALA I DE METROU ȘI TREN METROPOLITAN, INCLUSIV LEGĂTURA DINTRE ACESTEA. COMPONENTA 1. MAGISTRALA I DE METROU CLUJ” conform cerintelor caietului de sarcini anexat. Valoarea estimata totala a acestor servicii este de 211.576.745,66 lei fara TVA”, arată procedura din SEAP. Potrivit documentației, prețul ofertei reprezintă 40% din punctajul ofertei, iar experiența tehnică 60 %.
Asocierea Gulermak – Alstom – Arcada a câștigat contractul cu o ofertă de 9 miliarde de lei. Contractul pentru Magistrala de 21 de kilometri și 19 stații are o durată de 96 de luni și are 300 de milioane de euro finanțare prin PNRR. Ministerul Transporturilor asigură finanțarea de la bugetul de stat, fonduri europene, dar și Primăria Cluj-Napoca va avea o contribuție de la bugetul local.
Pentru primele 9 stații din proiect (lucrări la structură) este asigurată o finanțare de 300 de milioane de euro prin PNRR. Trenurile metroului din Cluj-Napoca vor circula la un interval de 90 de secunde, iar capacitatea va fi cuprinsă între 15.000 şi 20.000 pasageri, mai puţin de jumătate din capacitatea proiectată pentru Magistralele M5 şi M6 din Bucureşti. „Construcția unei linii de metrou ușor, cu 19 stații subterane în tehnologie „rail” șină de cale ferată, cu o capacitate transport nominală/maximă la interval de 90 sec: 15.200/21.600 pasageri / oră și sens (40 trenuri / oră și sens) și un depou suprateran. Cluj Napoca este al doilea oraş din România după numărul de locuitori, iar valorile de circulaţie pe DN 1 Floreşti – Cluj Napoca sunt comparabile cu cele de pe DN 1 Otopeni – Bucureşti (şosea cu 6 benzi)”, se arată în Nota de Fundamentare a proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.