A renunțat la munca de corporatist în Cluj și cultivă legume în Maramureș / Vinde la piață, iar surplusul îl procesează, păstrând gustul și farmecul rețetelor vechi
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 29, 2026 0 9
Pe tarabă sunt dovlecei, zucchini, pătrunjel, busuioc și salvie. Lădițele nu sunt însă încărcate la întâmplare, în speranța că marfa își va găsi cumpărători până la sfârșitul zilei. Cele mai multe legume au deja un destinatar. „Aproximativ 90% dintre produse le aducem numai pe comandă. Clienții au început să înțeleagă sistemul pe care îl folosim. Restul de 10% îl păstrăm pentru clienții noi, care sunt în trecere și ne văd pentru prima dată”, explică Oana Groza pentru g4food.ro.
Așa funcționează astăzi o parte din mica afacere pe care Oana și soțul ei, Bogdan, au construit-o în Remetea Chioarului. Grădina din Deal înseamnă legume proaspete, cultivate în solarii și în câmp deschis, dar și borcane cu zacuscă, dulceață, murături și sosuri. În spatele lor se află însă povestea a doi oameni crescuți la oraș, care au ales să schimbe birourile din Cluj-Napoca cu pământul bunicilor.
Oana este originară din Cluj-Napoca, a absolvit două facultăți – în domeniile comunicării și studiilor de securitate – apoi a lucrat aproape cinci ani într-o multinațională. Bogdan era designer grafic. Deși amândoi proveneau din mediul urban, copilăria îi apropiase de sat: Oana își petrecuse vacanțele la bunicii din Maramureș, iar Bogdan avea legături asemănătoare cu lumea rurală din Sălaj. În 2015, Oana a plecat din Cluj și s-a mutat în gospodăria bunicilor din Remetea Chioarului. Un an mai târziu, împreună cu Bogdan, a pus bazele Grădinii din Deal. Au pornit de la 18 ari de pământ și de la dorința de a transforma agricultura practicată pentru consumul familiei într-o activitate care să le asigure un venit. Cei doi au ales să cultive fără pesticide și fără substanțe care să forțeze creșterea plantelor. Asta a făcut munca mai dificilă și i-a obligat să înțeleagă, treptat, comportamentul fiecărui soi, rolul plantelor companion și ritmul natural al grădinii.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Arhitectul clujean Vlad Sebastian Rusu câștigă concursul internațional de soluții pentru reamenajarea Grădinii Casei Universitarilor din București
iul. 29, 2026 0
-
O influenceriță care a sfidat ANAF-ul deschizând o doză de suc cu un ceas Rolex a fost trimisă în judecată de DNA Cluj pentru complicitate la înșelăciune și fals în declarații în formă continuată
iul. 29, 2026 0
