A murit fosta judecătoare de la Curtea de Apel Cluj Ramona Mornăilă, la doar 49 de ani
Actualitate by Actual de Cluj - dec. 03, 2025 0 252
A murit fosta judecătoare de la Curtea de Apel Cluj Ramona Mornăilă, la doar 49 de ani.
”Îndurerat și cu sufletele cernite de durere, personalul Curţii de Apel Cluj, judecători și grefieri, regretă nespus plecarea prematură a doamnei Ramona Mornăilă, judecător în cadrul Secției penale și de minori”, a anunțat azi Curtea de Apel Cluj. ”Profesionist desăvârşit și competent, prin întreaga sa activitate, judecătorul Ramona Mornăilă s-a dăruit actului de justiţie”.
Mornăilă și-a început activitatea ca auditor de justiție, fiind numită apoi în funcția de procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș. Din septembrie 2002 a fost judecător la Judecătoria Gherla, Judecătoria Baia-Mare și Judecătoria Turda, fiind promovată ulterior, din martie 2007, la Tribunalul Cluj, iar din noiembrie 2022 și-a desfășurat activitatea la Curtea de Apel Cluj, prin promovare. ”Suntem alături de familia îndoliată, în aceste momente cumplite și ne exprimăm profundul regret și întreaga noastră compasiune”, a mai arătat instanța.
Conform presei locale, aceasta fusese recent pensionată, președintele Nicușor Dan a semnat decretul în urmă cu doar două zile.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Distribuție Energie Electrică semnează cel mai mare contract din istoria companiei, care prevede achiziția a 1,1 milioane de contoare inteligente, primele se montează în Cluj
dec. 03, 2025 0
-
Cum arată piața auto din România, după 11 luni / Care au fost cele mai vândute modele și mărci
dec. 03, 2025 0
