Închide

A învins cu 12-0 în prima etapă, dar nu-i sperie pe toți. Cine i-a pus gând rău Universității Cluj în liga a IV-a

Sport by Catalin Suciu - sept. 14, 2016 1 999

U a început în forță sezonul, cu o victorie la scor pe teren propriu, 12-0, cu Unirea Triteni, însă adversarii următori nu se lasă intimidați de formația lui Marius Popescu.

Mai mult decât atât, unii nici nu vor să audă de posbilitatea ca U să joace toate partidele din campionat pe teren propriu, așa cum s-a zvonit în ultimele săptămâni. „Eu n-o să fiu niciodată de acord cu așa ceva. Vom juca pe CLuj Arena, dar în retur, nu acum. Mie nu mi-e frică de U Cluj, cred că avem echipă destul de bună și nu se pune problema să pierdem cum a făcut-o Triteniul. Eu mă gândesc chiar la un rezultat pozitiv. Nu mi-e frică să pierd la scor, ba chiar cred că vor avea meci greu cu noi. Sunt favoriți, dar pe teren lucrurile se pot schimba foarte mult. Îi așteptăm aici, vom vedea cine e mai bun”, a explicat antrenorul-jucător al Someșului Gilău, Rareș Mateș. Gilăul e următoarea adversară în deplasare pentru Universitatea Cluj.

Etapa următoare, U Cluj va primi sâmbătă vizita formației CFR Dej. Meciul e programat la ora 17:00, pe Cluj Arena.

 

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.