Închide

A început șantierul din Bună Ziua, cu domn proiectant general USR-ist angajat de Primărie. Șantierul ține un an

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - iul. 16, 2019 0 1710

Șantierul de modernizare și lărgire cu o bandă, un trotuar și piste de biciclete a principalei artere de trafic din Bună Ziua s-a instalat oficial. Lucrările vor dura un an de zile, până în iulie 2020. După modernizare, oamenii vor fi încurajați să își schimbe obiceiurile de trafic și să utilizeze strada spre Calea Turzii ca să își ducă sau să își aducă copiii de la școală, după cum a spus viceprimarul Dan Tarcea, având în vedere că lărgirea arterei se va realiza înspre Calea Turzii. Cel care va supraveghea ca totul să se facă ca la carte este arhitectul Mihai Racu, membru în comisia de urbanism a Primăriei și USR-ist cu carnet de partid asumat. De anul acesta Racu lucrează pentru Primărie și la proiectul bazei sportive La Terenuri.

Primarul Boc a inițiat o conferință de presă cu vizită pe teren pentru a anunța începerea șantierului de modernizare a principalei artere de trafic din Bună Ziua. Despre șantierul de lărgire a spus că e unul pilot și că, pe acest model, Primăria va continua proiectele de modernizare și lărgire și a altor artere din oraș, oferind exemplul străzii Calea Borhanci.

Primul utilaj a găurit asfaltul în zona magazinului de retail din cartier, după ce doar primarul Boc (secondat în cadru de viceprimarul Dan Tarcea și de Ion Pantelimon, șeful Regiei Primăriei care va executa lucrarea) a făcut declarații și la fața locului.

Înainte de a se da starul oficial șantierului primarul Boc l-a observat și pe arhitectul Mihai Racu, coleg în comisia de urbanism, care bea o cafea to go și aștepta să fie remarcat. După ce viceprimarul Dan Tarcea a intrat în vorbă cu el, a venit și rândul lui Boc să-l vadă, să dea mâna cu el și să îl felicite că e „domn proiectant general.”

Inițial, Racu nu și-a deconspirat statutul. Ulterior, el a spus că nu era cine să fie proiectant și așa s-a ajuns la el. Contractul de proiectare s-a făcut cu firma Arhibox (cei care au făcut și studiul de fezabilitate pentru Bună Ziua) a arhitectului Călin Lada. În același tandem Racu mai are un contract cu Primăria pentru baza sportivă La Terenuri. „Nu știu exact valoarea pentru că l-a proiectare s-a lucrat pe bucățele. Câteva mii de euro”, a mai spus Racu. El a mai afirmat că încă este membru USR, ”cât să plătească cotizația”, însă se gândește să demisioneze ca ”să nu se mai interpreteze” ceea ce spune.

Costurile pentru supralărgirea și modernizarea arterei de peste 1 kilometru (care deservește cartierul Bună Ziua edificat după 2000 în Cluj-Napoca) cunoscută ca strada Bună Ziua sunt de peste 20 de milioane de lei (care merg, după cum a declarat Boc, cu licitație, către Regia Primăriei de Administrare a Domeniului Public). La acestea se adaugă alte 1,3 milioane de lei pe care Primăria le-a plătit pentru exproprierea a 64 de parcele necesare pentru lărgirea arterei.

Strada Bună Ziua era folosită ca centură de ocolire a Clujului, înainte de a se face centura de diamant Vâlcele-Apahida. Are două benzi de circulaţie şi trotuar parţial pe o parte,iar studiile noi au arătat că deja capacitatea de trafic este depășită încă din 2016. La două benzi și un trotuar a fost adusă tot de Primăria Cluj, care a modernizat-o în timpul administrației Apostu, acum circa 8 ani.

După modernizare, Bună Ziua va avea trei benzi de circulație, două dintre acestea cu sens de mers înspre Calea Turzii, pistă de biciclete și două trotuare.

După modernizare, oamenii vor fi încurajați să își schimbe obieceiurile de trafic și să utilizeze strada spre Calea Turzii ca să își ducă sau să își aducă copiii de la școală, după cum a spus viceprimarul Dan Tarcea, având în vedere că lărgirea arterei se va realiza înspre Calea Turzii.

Acum se creează blocaje foarte mari spre sensul de mers către Fagului și Brâncuși după ce Primăria a schimbat în aprilie 2017 drumul cu prioritate de pe Bună Ziua în favoarea rutei spre strada Borhanci.

Despre întârzierile proiectului de lărgire a străzii Bună Ziua, Boc a încercat să sugereze că ele se datorează faptului că strada a fost transferată târziu de la Ministerul Transporturilor și Direcția Regională de Drumuri. „A fost nevoie de trei ani să o preluăm”, a fost declarația lui Boc, pe șantier.  

În documentațiile iniațiale de urbanism, Plan Urbanistic Zonal pentru cartierul Bună Ziua din anii 2000, Bună Ziua avea patru benzi care, în teren, nu au fost realizate și nici Primăria nu a fost preocupată ca ele să existe.

Un studiu făcut în 2016 de Universitatea Tehnică din Cluj a avertizat că în maximum doi ani zona Bună Ziua va intra în colaps din punct de vedere al traficului dacă nu se face ceva. Direcția de Urbanism a Primăriei motiva în fața Consiliul Local încă din iarna lui 2016 că strada Bună Ziua era la 90% capacitate de încărcare. Chiar de atunci s-a vorbit de interdicții de construire de proiecte mari care să aducă mai mult de 24 de mașini în zonă. Unele proiecte imobiliare au fost respinse la urbanism. Apoi, de anul acesta, primarul a spus că interdicția cu cele 24 de mașini funcționează numai în cazul proiectelor din Borhanci unde Primăria are în pregătire un proiect de lărgire a intersecției Borhanci/Romul Ladea/Brâncuși/Fagului.

Bună Ziua este un nou cartier al Clujului dezvoltat începând cu anul 2000  ca dezvoltare nouă a orașului, cu străzi, spații verzi, trotuare, dotări de cartier. Asta a funcționat doar pe planșe. Practic, fiecare a construit cum a vrut și ce a vrut. Specialiștii îl critică și evită să-i spună cartier. Aceștia îl dau exemplu ca zonă unde construcțiile au luat-o înaintea dotărilor pentru oameni (trotuare, spații verzi publice, servicii, străzi capacitate pentru trafic). Artera Bună Ziua este principala stradă colectoare rezidențială din acest cartier.

Mihai Racu a candidat din partea USR la alegerile parlamentare din 2016 la Satu Mare, primul pe listă, pentru un mandat de deputat însă nu a reușit sa îl cîștige. Nici USR nu a reușit un scor electoral notabil în județul respectiv (4,96% pentru Camera Deputaților).

Vezi și:

Calcule pentru „Bulevardul Clujului Nou”: strada Bună Ziua, aproape de blocaj. Se mai aprobă proiecte noi?

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.