Închide

A furat zeci de mii de lei dintr-o casă din Viișoara, a fost prins în octombrie la Târgu Mureș

Actualitate by Mihai Prodan - oct. 06, 2018 0 342

Polițiștii din Cluj descind în casa unui hoț din Târgu Mureș, unde găsesc o mulțime de bani, dar și unelte de spart case, după un jaf în Viișoara, de unde a furat peste 10.000 de euro cu o mașină închiriată pe care fuseseră aplicate numere de înmatriculare furate de la altă mașină.

Polițiștii din Câmpia Turzii, ajutați de „mascații” de la Acțiuni Speciale, au descins joi în Târgu Mureș, ca să găsească dovezi pentru acuzarea a două persoane bănuite de un furt de 66.000 de lei din Viișoara. Bărbatul a fost arestat preventiv, iar femeia – plasată sub control judiciar. Dovezile polițiștilor arată că la începutul acestui an, în 29 ianuarie, bărbatul în vârstă de 37 de ani, din Târgu Mureș, ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate, din Viișoara, iar dintr-un dulap ar fi furat  66.000 de lei; transportul a fost asigurat de o tânără de 20 de ani din Târgu Mureș, cu un autoturism închiriat pe care erau aplicate numere de înmatriculare ce au fost sustrase de pe altă mașină.

La percheziții polițiștii au găsit o mie de lire sterline și alte sume de bani mai mici, 26 ustensile metalice cu mâner de tip șperaclu, alte instrumente de spargere și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare. Ieri instanța a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile, iar femeia e cercetată sub control judiciar.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.