A furat zeci de litri de carburant din autotren parcat în Dej
Actualitate by Actual de Cluj - iun. 01, 2016 0 173
Zeci de litri de motorină furați din rezervorul unui autotren parcat în Dej; autorul a fost prins de polițiști și reținut pentru furt.
E vorba de un bărbat de 38 de ani din comuna Unguraș, prins ieri după investigațiile polițiștilor de la Investigații Criminale după ce în 24 aprilie, adică acum mai bine de o lună, cel în cauză ar fi sustras, din rezervorul unui autotren, 160 de litri de motorină, în timp ce autovehiculul se afla în parcarea unei societăţi de pe strada Vâlcele din Dej, prin forțarea sistemului antiefracție.
O dată autorul prins polițiștii au constatat că bărbatul a comis alte două furturi de motorină în aprilie, tot din autotrenuri parcate în Dej, la care ar fi participat și alți doi bărbați din aceeași comună Unguraș.
În urma probelor administrate faţă de bărbatul de 38 de ani a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru furt calificat.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Ministrul Sănătății le cere pacienților să posteze pe rețelele de socializare fotografii cu mâncarea din spitale
nov. 02, 2026 0
-
Începe sezonul infecțiilor respiratorii severe. Virusul care poate provoca pneumonii și insuficiență respiratorie îi amenință pe sugari și vârstnici. Medicii recomandă vaccinarea
nov. 02, 2026 0
