Închide

A fost modificat Codul Rutier: Pedepse mai drastice pentru comportamentul agresiv la volan

ActualitateSinteză știri naționale by Actual de Cluj - ian. 28, 2022 0 99

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, printr-o ordonanţă, modificarea şi completarea OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, stabilind noi sancţiuni pentru mai multe abateri de la legislaţia rutieră, relatează g4media.ro

Noile prevederi vor intra în vigoare la 3 zile după publicarea ordonanței în Monitorul Oficial și prevăd sancțiuni mai dure pentru șoferii care circulă agresiv.

Astfel, șoferii care circulă nejustificat pe banda de urgenţă a autostrăzilor vor primi amenzi de la 2.900 de lei ți își vor pierde dreptul de a mai conduce vreme de 90 de zile.

Șoferii care merg pe contrasens, întorc sau merg cu spatele și cei care trec calea ferată fără să se asigure pe își vor pierde dreptul de a mai conduce autovehicule timp de 120 de zile.

În noul act normativ depăşirea neregulamentară va fi mai aspru pedepsită. Se poate ajunge la 1.160 de lei, iar permisul de conducere va fi suspendat 60 de zile, față de 30 de zile, cât era până acum. În caz de accident, sancţiunile sunt și mai aspre: 2900 de lei amendă şi 90 de zile fără permis.

Pentru neacordarea de prioritate se poate ajunge pana la 2.900 de lei amendă şi 90 de zile suspendarea dreptului de a conduce.

În plus, Codul Rutier modificat îi pedepsește și pe şoferii care nu îşi curăţă parbrizul şi geamurile maşinilor și pe cei care îşi lasă maşinile parcate, fără să le asigure cu frâna de mana trasă sau băgate în viteză.

Principalele modificări ale Codului Rutier:

-se defineşte comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum şi sancţiunea corelativă adoptării acestui comportament cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (580 lei – 725 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, iar în cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale se stabileşte amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (870 lei – 1.160 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile;

-se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a circula nejustificat cu un autovehicul pe banda de urgenţă a autostrăzii (de la 580 lei – 725 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, sancţiunea contravenţională complementară privind punctele de penalizare (3 puncte de penalizare) se înlocuieşte cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile;

-se introduce sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, de a circula sau de a traversa de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile, de a circula în sens contrar direcţiei de mers pe calea unidirecţională;

-se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată;

-se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;

-se trece într-o clasă superioară de contravenţii abaterea de la regulile privind depăşirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei -1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;

-se trece într-o clasă superioară de contravenţii nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;

-se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a nerespecta regulile privind acordarea de prioritate, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei – 1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;

-se reglementează un nou prag de viteză, respectiv depăşirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză, pentru care se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile;

-în cazul în care prin încălcarea regulilor de circulaţie privind circulaţia pe sens opus, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce să majorează cu 30 de zile;

-se reglementează interdicţia de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România, urmare a condamnării penale pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier pe teritoriul României, pentru titularul de permis de conducere emis de o autoritate străină.

sursa foto: citynews.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu