A fost deschis dosar penal în cazul incendiului de propoții de noaptea trecută din Cluj, cu sute de porci mistuiți de flăcări într-o fermă din Liteni
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 10, 2024 0 193

A fost deschis dosar penal în cazul incendiului de propoții de noaptea trecută din Cluj, cu sute de porci mistuiți de flăcări într-o fermă din Liteni.
În această dimineață în jurul orei 03.45 polițiștii din Turda au fost sesizați despre faptul că la o fermă de porci din localitatea Liteni are loc un incendiu. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul ISU Cluj, care au desfășurat o amplă intervenție pentru stingerea incendiului. Cercetările preliminare derulate au stabilit că în interiorul fermei se aflau la momentul incendiului aproximativ 600 de porci, animalele neputând fi salvate. Nu au fost persoane rănite în urma incendiului, dar ferma a fost distrusă în proporție de 90%.
Polițiștii spun că în cauză au fost demarate cercetări, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul infracțiunii de distrugere din culpă, iar situația se află în atenția Direcției Sanitar-Veterinare Cluj și a Celulei de Criză de la nivelul Instituției Prefectului.
Citește și:
Sute de porci au fost mistuiți de flăcări noaptea trecută într-un incendiu la o fermă din Cluj