Închide

A fost adjudecat contractul pentru poiectarea Spitalului regional de Urgență Cluj

ActualitateAdministrațieSinteză știri localeTop News by Actual de Cluj - mart. 04, 2022 0 3469

Ministerul Sănătății a desemnat câștigătorul licitației pentru contractul privind proiectarea Spitalului Regional din Florești. Valoarea contractului de proiectare este de 17 milioane de euro iar rezultatele licitației pot fi contestate de firmele participante în următoarele zece zile. După finalizarea procedurii, Ministerul Sănătății va comunica și oficial rezultatul licitației, relatează ziarulfaclia.ro

Contractul de proictare a fost câștigat de asocierea 3TI Progetti Italia-Ingegneria Integrata S.P.A., ATI Project, ADURO Impex.

”După Iaşi, astăzi a fost desemnat şi câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea Spitalului Regional Cluj. Proiectele de infrastructură în sănătate au fost o prioritate a mandatului meu şi le-am monitorizat îndeaproape. Aici mă refer îndeosebi la Spitalele Regionale şi centrele de Mari Arşi. De asemenea am alocat pentru infrastructura spitalicească prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă 1.7 mld de euro”, a scris, joi, pe Facebook, fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă.

Întregul proiect de construcţie a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj are o valoare totală de 540 de milioane de euro.Aceasta a mai spus că finanţarea acestui proiect este asigurată prin Programul Operaţional Regional și prin programul Operațional de Sănătate, urmând ca noua unitate medicală să fie funcţională în luna martie 2027.

Spitalul Regional de Urgenţă Cluj se va întinde pe o suprafaţă de peste 150.000 mp, va avea şapte etaje, dintre care două subterane, 849 de paturi, dintre care 81 de ATI, 300 pentru îngrijiri medicale, 369 pentru îngrijiri chirurgicale, 75 pentru mamă și copil precum şi un heliport. De asemenea, noul spital va avea şi o unitate de mari arşi, cu 12 paturi, din care şase cu propria sală de operaţie.

Citește mai mult în ziarulfaclia.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu